Mega-agenția AMEPIP, care numește șefii în companiile de stat, este condusă interimar de Ciprian Cătălin Hojda, fost consilier al lui Florin Cîțu și al lui Nicolae Ciucă. Bugetarul e plătit cu 4.500 de euro lunar ca să facă instituțiile statului performante.
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice este condusă la acest moment de un vicepreședinte, care și el este interimar. Instituția are un rol esențial pe hârtie: ar trebui să vegheze la eficiența a peste 1.300 de companii de stat. În realitate însă, activitatea agenției a stârnit de multe ori critici, fiind percepută mai degrabă ca o structură birocratică cu salarii uriașe decât ca un mecanism de reformă reală. În declarația de avere, Hojda menționează șase terenuri, o casă și un apartament, iar la AMEPIP are un salariu de 22.112 lei pe lună, adică aproximativ 4.500 de euro. Într-un interviu oferit jurnalistei Antena 3 CNN Gina Vacariu, șeful AMEPIP a încercat să explice cu ce se ocupă agenția pe care o conduce și ce face el pentru un astfel de salariu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News