Un tronson istoric de cale ferată va fi modernizat. Lucrările vor costa peste 2 miliarde de lei

Sursa foto: Unsplash - Treasure Scott

Peste 2 miliarde de lei vor costa lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Băile Herculane-Poarta, care face parte din Coridorului Orient/Est-Mediteranean. Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat miercuri, a anunțat CFR SA.

Compania Naţională CFR SA anunță semnarea, cu PORR Construct SRL, a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor la lotul 5 Bările Herculane-Poarta, kilometrii 404=250-436+887, care face parte din proiectul de reabilitare a liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean. Valoarea estimată totală a contractului este 2.143.133.821 lei, fără TVA. Sursa de finanțare este asigurată din Programul Transport (PT) 2021-2027, de la bugetul de stat, precum și din alte surse legal constituite. Durata contractului este de 60 luni, din care: proiectare 12 luni și execuție lucrări 48 luni. Obiectivul general preconizat a fi obținut prin realizarea proiectului de investiții este îmbunătățirea competitivității economice a României, prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: