Politologul Cristian Pârvulescu critică abordarea ultimativă a premierului Bolojan privind pachetul II de austeritate, dar admite că nu există o alternativă politică la guvernul liberalului. El arată însă că există o alternativă mult mai bună la măsurile de austeritate.
Din cel de-al doilea pachet de măsuri de austeritate, pe care Guvernul și l-a asumat luni, nu a făcut parte reforma administrației. Au rămas doar cinci segmente – pensiile magistraţilor, sănătate, companiile de stat, companiile autofinanţate – ASF, ANCOM şi ANRE şi componenta de fiscalitate-insolvență.
PSD și UDMR se opun categoric ca primarii să taie peste 20% din posturile publice, susțin surse politice pentru Adevărul. Nici primarii PNL nu văd cu ochi buni reforma demarată de Ilie Bolojan. Singurul partid de partea premierului la negocierile din coaliție a fost USR, partid cu foarte puțini primari.
În acest context, premierul Ilie Bolojan a amenințat cu demisia în coaliția de guvernare. El a cerut o reformă amplă a administrației publice, nu doar tăierea unor posturi oricum neocupate.
„Nu pot să târâi toate reformele așa. E bătaie de joc. Ce mai faci când vin reformele grele, dacă nici măcar 10 la sută nu poți tăia în administrația locală? Dacă nu suntem în stare să facem o reformă simplă, să tăiem 10 la sută din administrația locală, căutați altă soluție, fără mine. Să vină altcineva care să își impună punctul de vedere”, a spus Bolojan în ședința coaliției de guvernare.
El se referă la faptul că deși se vorbește de reducerea cu 20% a posturilor publice, de fapt, în mod real vorbim doar despre o reducere efectivă de 10%, restul de 10% fiind posturi neocupate.
Premierul le-a transmis apropiaților că ia serios în calcul să demisioneze, susțin sursele citate.
„Adevărul” a analizat situația cu politologul Cristian Pârvulescu.
„Nu există alternativă politică la Bolojan”
Adevărul: Va reuși premierul Bolojan să ducă până la capăt reforma administrației?
Cristian Pârvulescu: Inteligența unei politici e aceea de a reuși să schimbe fără să creeze tensiuni și animozități. Din nefericire, prim-ministrul Bolojan nu a venit cu o asemenea intenție, punând permanent coaliția sub semnul urgenței. Acesta este un motiv pentru care consider că această guvernare este un serios pas înapoi în ceea ce privește democrația. O dată pentru că prin asumarea răspunderii guvernamentale ocolește dezbaterea în Parlament și atunci întrebarea e dacă acest guvern chiar are o majoritate parlamentară sau nu. Asumarea răspunderii este o tehnică care se folosește în condițiile în care nu există majoritate parlamentară. Iar al doilea aspect este cel al prezentării permanente și ultimative a urgenței.
Dacă pentru primul pachet urgența exista, pentru că era o presiune din partea piețelor, era o întârziere în ceea ce privește rezolvarea problemelor bugetare, o problemă care s-a acumulat în timp, pentru că vorbim de un deficit bugetar care s-a acumulat pe parcursul a șase ani de zile și nu în ultimele luni. Al doilea pachet de măsuri este un pachet care vizează măsuri pe termen lung. În primul pachet au fost afectate servicii publice esențiale. Al doilea vizează o serie de reforme cum e cea administrației locale, a administrației publice centrale, care aveau nevoie de dialog social, aveau nevoie de o pregătire și de foarte multă inteligență. Formula aceasta în forță pe care o folosește cu amenințarea demisiei, domnul Bolojan, știind că nu există alternativă. Nu există alternativă politică.
Deci acestea sunt pur și simplu formule folosite pentru a obliga partenerii de guvernare sau instituțiile să accepte acest lucru. Bun, pot să înțeleg că în interiorul coaliției pot să folosească astfel de argumente, dar iertați-mă, să sugereze Curții Constituționale ce decizii trebuie să dea, pentru că altfel România intră în criză, ca și când constituționalitatea este o chestiune care se poate negocia. Asta mi se pare destul de grav. Ăsta e motivul pentru care numesc această guvernare iliberalism tehnocratic. Când vorbesc de iliberalism, mă refer în mod clar la această atitudine populistă prin care este atacată a treia putere în stat pe motiv de salarii și pensii și vârstă de pensionare, pentru a acoperi, de fapt, celelalte acțiuni pe care guvernul le face.
Argumentele sunt de natură tehnocratică, nu avem alternative, ei bine, eu sunt dintre cei care cred că alternativa de bun simț este cea sugerată de trei instituții internaționale, Comisia Europeană în 2023, Fondul Monetar în 2024 și Banca Mondială într-un raport din 2020, și anume trecerea la impozitare progresivă, ceea ce nu însemna că nu sunt politici de reducere a cheltuielilor și de îmbunătățirea funcționării instituțiilor, ci că România are cel mai mic buget din lumea europeană raportat la PIB, și acel buget este insuficient pentru a realiza politici esențiale.
Sigur că sunt importante investițiile, dar și investiția în oameni este importantă și modul în care sunt tratate servicii publice esențiale, cum este sănătatea, educația, care au fost deja în mare măsură afectată de primul pachet de măsuri. Aceste servicii, plus administrația publică, sunt grav afectate de măsurile luate și se vor produce dezechilibre foarte mari în România.
Nu discutăm despre faptul că miza aceea a creșterii veniturilor la buget nu va exista. Din contră, ele vor scădea din cauza efectului cumulativ al scumpirii energiei electrice și a TVA-ului. România e o țară care crește pe baza consumului. O reducere a consumului înseamnă, de fapt, o situație destul de complicată economic. Așa că problemele din coaliție sunt reale, dar realitatea este că primul ministru încearcă să impună o viziune care nu a fost negociată și care este considerată singura alternativă.
Alternativa impozitării progresive
Există alternativă?
Există alternativă la această variantă, dar în acest moment nu există alternativă politică care vrea să aplice acest lucru. Se consideră că „birocrații” de la Comisia Europeană, de la Banca Mondială, de la Fondul Monetar Internațional – apropo, erau specialiști, pentru că vorbim despre un raport, cel din 2020, de la Fondul Monetar International – nu înțeleg situația economică complicată a României.
Ei bine, România are un sistem de impozitare regresiv care face ca, prin cota unică de impozitare, cei mai săraci să susțină bugetul, ceea ce este anormal, câtă vreme cei bogați nu participă suficient la întreținerea bugetului. Veți spune, „bun, 10% din 10.000 de lei este mai mult decât 10% din 4.000 de lei”, numai că 10% din 4.000 de lei înseamnă enorm, pe când 10% din 10.000 de lei poate să însemne mult, dar rămâne suficient. Adică rămâne spațiu pentru ca în continuare să se plătească impozite progresive și asta este soluția care a fost folosită de țări care au făcut acest experiment, cum e Polonia.
Grupurile de oameni de afaceri care sunt interesate în menținerea cotei unice ne explică că România nu-i Polonia, structura economică este diferită. Nu este adevărat. După 20 de ani de când s-a introdus cota unică, constatăm că bugetul României rămâne, constat, mic. Fuga după banii recuperați de ANAF și din alte chestiuni este o iluzie. Nu vor putea să recupereze. Din impozite și taxe nu se pot obține decât 27-28% din buget. Bugetul trebuie crescut. Celelalte surse – există niște sume forfetare, care depind de fondurile europene, care vin sau nu vin, dacă se îndeplinesc criterii – uneori vin, alteori nu vin. Nu pot să le calculez ca fiind o resursă de finanțare permanentă și sigură a bugetului. Sau din redevențe, care depind și ele de tot felul de situații, acelea nu sunt suficiente. Chiar și cu acelea, în condiția în care ajungem la 32% din PIB suntem sub nevoile normale ale unui stat de dimensiunea și dezvoltarea României, care sunt de minim 35%. Deci, ăsta este răspunsul. Răspunsul este că aceste partide politice nu vor să-și asume schimbarea fiscalității, care este singura care rezolvă problema.
Asta nu înseamnă că se vor mări salariile, ci înseamnă că pur și simplu România va avea resurse. Și vă dau acum un exemplu care vine dintr-o analiză pe care a făcut-o Fundația Friedrich Ebert și a publicat-o o săptămână trecută.
Datorită dimensiunii minuscule a bugetului din România, cheltuielile cu înarmarea pentru următorii ani, care au fost acceptate de România, care sunt 5% din PIB și nu din buget, vor însemna o cheltuială de 15% din buget. De unde vor mări bugetul? Ca să putem duce aceste cheltuieli. Din ce? Vom reduce numărul de profesori până când nu vor mai exista decât 100 de mii? De unde cred că pot face aceste creșteri bugetare? Doar din reduceri? Orice economist rezonabil care nu este libertarian sau excesiv neoliberal va recunoaște că nu e posibil acest lucru, că e nevoie de o nouă politică de impozitare.
Având în vedere că așa cum spuneați altă soluție politică nu există și declarațiile ultimative ale premierului, credeți că va fi dispus domnul Bolojan să negocieze?
Dacă domnul Bolojan nu pare dispus să negocieze, deja devine o problemă a partidelor politice. Nimeni nu e de neînlocuit. E o problemă a PNL, a PSD. PSD va trebui să ia o decizie privind guvernarea pentru că va fi confruntat cu realitatea unui candidat unic la București, care candidat unic pune PSD într-o situație imposibilă. Iar PNL și USR și-o vor asuma fără niciun fel de problemă, riscând un guvern minoritar și dând vina pe PSD.
PSD a calculat greșit mișcările, este într-o situație complicată pentru că nu și-a stabilit congresul pe care îl întârzie din cauza dificultăților care există în partid în ceea ce privește asigurarea succesiunii la domnul Ciolacu. Și atunci problema devine într-adevăr extraordinar de complicată. Nu există alternativă, atunci România va fierbe, AUR va profita de această situație și totul va deveni extraordinar de relativ. Riscurile pentru democrația românească erau mari și devin și mai mari din cauza acestei viziuni înguste legate de reforma de dragul reformei. Eu credeam că reforma se face de dragul oamenilor.
Măsurile de austeritate nu pot „repara” bugetul
De ce spuneți că reformele de austeritate nu vor funcționa și că este mai bine să „luăm banii” de la cei care au mai mulți bani, prin impozitarea progresivă?
Nu spun eu, o spune Banca Mondială, o spune Fondul Monetar International, nu o spun doar eu. Aceste măsuri de austeritate nu au cum să facă bugetul să meargă, înțelegeți? Am nevoie de încă 15% ca să pot să am cheltuieli militare. De unde le fac? Trebuie să creștem bugetul. Oamenii aceștia se încăpățânează ideologic să susțină cota unică și nu există nicio demonstrație științifică care să arate că cota unica poate să ducă la creșterea economică de care vorbesc. V-am mai spus și o repet, Polonia a avut cota unică, a renunțat la cota unică, s-a întors la o cotă progresivă, are o armată puternică, are o economie stabilă, are o societate în care statul social funcționează mult mai bine decât în România. Sunt tot felul de idei care sunt scoase în dezbaterea publică pentru a crea ideea unui sector public periculos. Iertați-mă, cu ce înlocuim sectorul public? Cu cine? E nevoie de mai multă responsabilitate și de viziune.
De unde este originea acestei rezistențe puternice la impozitarea progresivă?
Este de natură ideologică. Noi am introdus cota unică în 2005. Noul guvern Tăriceanu a introdus „peste noapte” cota unica. Dar nu s-a introdus „peste noapte”. Ea a fost, de fapt, negociată de guvernul Năstase. Ministerul de Finanțe a pregătit în perioada 2003-2004 trecerea la cota unică, tocmai pentru că cota unica ar fi asigurat dezvoltarea sectorului privat. Cota unică și-a atins poate scopurile. Eu nu sunt deloc convins că și le-a atins, dar se pot face demonstrații și în acest sens. În acest moment nu mai asigură susținerea financiară. PNL-ul care își asumă meritele introducerii acelei cote și care reprezintă interesele capitalului autohton și internațional în politică, nu vrea să renunțe la ea. Pentru nimic în lume. Înțeleg retrospectiv că Ciolacu a mizat pe faptul că devine președinte și va reuși să impună impozitul progresiv și să crească, deci, fondurile la buget. N-a reușit acest lucru.
Țările importante din Europa au așa ceva. Bun, sunt în Occident, dar v-am dat exemplu de țări din fostul bloc comunist… Comparația cu țările baltice este total riscantă pentru că țările baltice trăiesc într-un alt microclimat economic și au o populație mult mai mică, toate trei împreună au o populație cât 5 județe din România. Nu putem să aplicăm politicile alea în România, având același succes.
România e o țară medie cu o populație de 20 de milioane de locuitori, din care o parte sunt plecați în străinătate, dar vor să întoarcă în România, sunt frustrați și votează extrema dreaptă și unii politicieni aparent urmăresc o guvernare AUR.
Introducerea cotei progresive exclude o anumită reformă de reducere a cheltuielilor bugetare?
Nu, nu am spus asta. Încă o dată, nu vor avea fonduri suficiente după ce fac aceste reforme. Eu cred că austeritatea este, în esență, o politică economică și socială greșită, și că dacă e nevoie de reforme și reduceri, acestea se pot face inteligent și țintit, nu haotic și… improvizat, așa cum s-a întâmplat.
„Sunt comune care nu ar trebui să existe”
Există însă și exemple ale unor localități precum Tarcău, comună cu 2.900 locuitori care are 37 angajați la primărie plătiți cu 800.000€...
Acele comune, într-adevăr, nu trebuie să existe. Știm asta, sunt cel puțin o mie de comune din țara asta care nu au nicio logică să existe. În realitate, în România sunt foarte puține unități administrativ-teritoriale care se pot administra. Când au fost create aceste sate pe care le plângem acum cu lacrimi de crocodil, ele se susțineau singure. În urmă cu 100-150 de ani, când au apărut, unele sunt și mai vechi. Astăzi nu se mai susțin singure, n-au nicio logică administrativă să existe. Acestea trebuie să fie comasate, dar nu de comasări vorbim, vorbim despre reducerea de cheltuieli și atât. Deci nu vorbim de o reală reformă administrativă. O reală reforma administrativ ar duce la scăderea numărului de localități în România în mod semnificativ. Nu se întâmplă lucrul acesta.
E posibil ca această reformă administrativă să vină în întâmpinarea și celeilalte părți a populației, cea care lucrează la privat, și care se plânge că doar privații susțin un sistem bugetar supra-dimensionat?
Și cine să plătească dacă ei au atât de mult? Adică este normal ca în sectorul privat 70% să ia salariul minim pe economie? Vi se pare normal? 70%? Nu cumva modelul economic pe baza căruia funcționează România este unul deficitar? Suntem o țară dezvoltată, vrem să intrăm în OECD și noi vrem să avem salarii minuscule? Și ni se explică de către mediul de afaceri că nu sunt pregătiți să facă o altfel de economie? Adică în loc să folosim inovația, noi folosim în continuare exploatarea muncii? Plătim pe majoritatea celor care lucrează în privat cu salariu minim și dacă guvernele n-ar fi mărit salariul minim, ar fi fost o situație foarte proastă și pentru sectorul respectiv. Și în condițiile astea, uitați-vă la salariile minime și în Europa și o să vedeți că în continuare noi suntem într-o zonă discutabilă.
Ceea ce va reuși acest guvern este că de unde România era un tigru, va deveni un pisoiaș. Aceste politici distrug, de fapt, și competitivitatea economică a României. Eu nu spun că nu trebuie discutat cu partenerii sociali, adică și cu patronatele și cu sindicatele, dar întotdeauna se găsesc formule de compromis. Nu se impun prin forță. Compromisul face forța unei democrații.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
