Apare o nouă companie auto gigant în România, cu peste 10.000 angajați

Sursa foto: aumovio.com

Cu aproximativ 13.000 de angajați și unități de producție și cercetare – dezvoltare în patru orașe din România, astăzi este lansată oficial noua companie Aumovio, specializată în producția de componente și software dedicate vehiculelor.

Aumovio se desprinde oficial din Continental într-o companie independentă, inclusiv în România, unde va avea circa 13.000 de angajați.

Cu acest număr de angajați, Aumovio se apropie de Automobile Dacia, în topul companiilor din industria auto din România.

Procesul de spin-off a început în urmă cu câteva luni, când la nivel global a fost numită conducerea noii companii.
În România, poziția de Head of Country va fi ocupată de Liviu Bălan, care anterior a condus activitățile diviziei Automotive a Continental România.

Aumovio va fi listată la Bursa din Frankfurt pe 18 septembrie.

În România, Aumovio preia din patrimoniul Continental patru centre de cercetare și dezvoltare (Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara) și două unități de producție (Sibiu și Timișoara).

„Aceeași pasiune, o nouă identitate – ziua de astăzi marchează începutul unei noi ere – AUMOVIO – o forță adaptivă în care definim viitorul mobilității prin soluții electronice de ultimă generație și tehnologii inovatoare pentru vehicule autonome și definite prin software. Iar rolul României în accelerarea acestei transformări este unul esențial. Locațiile noastre din Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara sunt pregătite pentru viitor: digitalizate, inovatoare și cu competențe extinse.

Suntem motivați să fim lider de piață alături de AUMOVIO și să contribuim puternic din România la acest parcurs împreună cu echipele noastre din centrele de cercetare și dezvoltare, producție, laboratoare de certificare și colegii cu responsabilități globale”, a declarat Liviu Bălan, Head of Country AUMOVIO în România.

Aumovio a anunțat și principalele linii ale programului strategic, care vor sprijini „traiectoria sa de creștere și creare de valoare ca entitate independentă”. Cu trei obiective, programul urmărește extinderea cotei de piață la nivel global, care azi poziționează Aumovio în top 3 mondial, optimizarea portofoliului și reducerea costurilor, dar și atingerea obiectivelor financiare.

Aumovio România va produce în cele două unități din Sibiu și Timișoara, dar și în cele patru centre R&D, senzori, afișaje, sisteme de frânare și confort, pentru o gamă largă de platforme de arhitectură și sisteme de asistență pentru mobilitate conectată și autonomă. Noua companie acoperă în România toate ariile de activitate ale Aumovio la nivel global.

Aproximativ 90% din portofoliul de produse Architecture and Network Solutions (ANS) sunt dedicate noilor vehicule definite prin software, cu calculatoare de înaltă performanță, sisteme telematice, sisteme de propulsie, senzori și actuatori. Pe domeniul Safety & Motion (SAM), produsele fac parte din categoria sisteme de frânare, sisteme de siguranță integrate și sisteme de senzori.

În domeniul de activitate User Experience (UX), Aumovio produce soluții de afișare și head-up display-uri.

„La AUMOVIO, credem că succesul nu este doar un obiectiv, este o parte din noi. De 25 de ani, oamenii noștri împing limitele tehnologiei și creează valoare într-o piață aflată într-o continuă transformare. Ei sunt motorul din spatele acțiunii, iar noi le oferim încrederea și sprijinul necesar pentru a defini, prin munca și determinarea lor performanța noii companii și dezvoltarea întregii comunități”, spune Lăcrămioara Dărăban, Head of Country HR Aumovio în România.

În anul fiscal 2024, ariile de business care sunt preluate începând de acum înainte de Aumovio au generat vânzări de 19,6 miliarde de euro la nivel global. Numărul total de angajați ce vor fi preluați se ridică la aproximativ 87.000 de angajați în peste 100 de unități din întreaga lume.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: