Peste 250 de persoane au vizitat, de Ziua Porţilor Deschise, sediul Ministerului Afacerilor Externe

Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe
Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe

Peste 250 de persoane au vizitat vineri, de Ziua Porţilor Deschise, sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde au aflat detalii despre consultările politice, primirile oficialilor străini, dejunuri şi dineuri de lucru, negocieri, semnări de documente, şedinţe ale celulelor de criză.

O parte dintre vizitatori au fost primiţi de ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a informat MAE.

Turul ghidat a inclus încăperi de referinţă ale instituţiei, precum Sala „Ambasador Mihnea Constantinescu” sau Salonul „Nicolae Titulescu”.

Pe holul de la intrarea în sediul ministerului şi în Sala „Grigore Gafencu” au fost prezentate obiecte diplomatice de arhivă, o zonă a fost dedicată costumului diplomatic. De asemenea, s-au amenajat o secţiune dedicată marelui muzician George Enescu şi festivalului care îi poartă numele şi una care marchează celebrarea, în 2023, a Anului Cantemir.

Vizitatorii au avut acces şi în sediul Centrului de Instruire pentru Personalul Consular, unde au fost prezentate serviciile şi procedurile consulare derulate la nivelul unei misiuni diplomatice şi ale unui oficiu consular.

Potrivit MAE, evenimentul de vineri a marcat Ziua Diplomaţiei Române, obiectivul principal fiind reliefarea contribuţiei Corpului diplomatic şi consular la modernizarea României, la promovarea intereselor statului român în plan internaţional şi la deschiderea instituţiei faţă de societate şi tinerele generaţii.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: