Un pensionar de 94 de ani a demonstrat că sufletul pereche se poate găsi la orice vârstă. Ion Ghencea, un bărbat pensionar de 94 de ani din Videle, și-a găsit dragostea după ce a fost văduv în ultimii 20 de ani. A început ca o relație discretă. După câțiva ani, el și aleasa inimii sale s-au decis să-și unească destinele.
Iana, la rândul ei o pensionară în vârstă de 74 de ani, sora uneia dintre vecinele blocului, l-a scos din rutina bătrâneții și l-a făcut pe Ion cel mai vârstnic ginere din România. Ion, galant, atent la detalii, nu iese din casă fără să fie îmbrăcat la patru ace. Poartă cămașă, cravată, este bărbierit impecabil și are o energie de parcă ar fi tânăr ca la 24 de ani. De fapt, e mai vioi decât mulți tineri bărbați, care la 24 de ani își caută dragostea pe Tinder. Mulți nici nu se mai complică, știind că au toată tinerețea înainte și se concentrează mai mult pe creșterea scorului la „Call of Duty” și în „Counter Strike”, de parcă ar fi într-un război real. Alții dau vina pe scumpirile și taxele crescute din ultimii ani și consideră căsnicia drept un „lux” sau un „moft” al vremurilor demult apuse.
„Are o energie de parcă e la început de drum, nu la apusul vieții. E un model pentru ceilalți”, a declarat pentru BZI primarul din Videle, Cornel Gogan, care a și oficiat cununia civilă.
Ion și-a condus aleasa în fața ofițerului de stare civilă, cu ochii care îi străluceau de bucurie și împlinire. Cei prezenți în sală, emoționați și zâmbitori, au simțit că iau parte la o poveste rară, ca o nuntă dintr-un basm.
„Am văzut în ochii lui admirația pentru doamna. Râdeau, glumeau. Era o bucurie autentică. A fost cea mai veselă cununie pe care am oficiat-o”, a mai spus primarul.
Nu este un bărbat înstărit. A fost bugetar la viața lui și acum locuiește într-un apartament modest, neavând avere sau moșteniri. Cei doi nu au copii.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News