Directorii de la ELCEN, suspectaţi de luare de mită, au fost plasaţi sub control judiciar. Ar fi primit 40.000 de lei

Sursă foto: Inquam Photos / Ioana Fredi-Avram

Directorul general al Companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN Bucureşti), Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu, şi directorul comercial al companiei care produce şi distribuie energie electrică şi termică pentru bucureşteni, Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor anticorupţie, Creţu ar fi primit, prin intermediul lui Zamfiroi, în biroul unei societăţi comerciale din Capitală, 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia pentru a urgenta aprobarea unor plăţi aferente facturilor emise de societatea respectivă către ELCEN. Totodată, afirmă anchetatorii, Creţu ar fi pretins administratorului unei societăţi, tot prin directorul comercial, 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea acesteia.

Procurorii anticorupţie au făcut, marţi, percheziţii la sediul central al Companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), dar şi la persoane fizice şi la sediile ori punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

DNA a informat, miercuri, că procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 9 septembrie 2025, faţă de Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu, director general al Societăţii Comerciale Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN Bucureşti), pentru două infracţiuni de luare de mită şi faţă de Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, director comercial al aceleiaşi societăţi pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită şi o infracţiune de luare de mită.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în cauză există date şi probe care arată că în 1 iulie 2025, directorul general ElCEN Claudiu Creţu ar fi primit, prin intermediul complicelui său, Cristian Zamfiroi, în biroul unei societăţi comerciale din Bucureşti, 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, în legătură cu urgentarea aprobării operaţiunilor de plăţi aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale Bucureşti SA.

Procurorii mai menţionează că în 10 iulie 2025, Creţu ar fi pretins, prin intermediul lui Zamfiroi, administratorului unei societăţi comerciale suma de 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea societăţii comerciale respective.

De asemenea, în 30 iulie 2025, Zamfiroi ar fi pretins administratorului unei societăţi comerciale aflate în raporturi contractuale cu ELCEN 50.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: