Sociolog: „E greșit să ai abordări în care tot ameninți cu demisia. Bolojan, în capcana USR-ului”

Sursa foto: CSID

Tensiunile în Coaliția de guvernare continuă, după ce premierul Ilie Bolojan a amenințat că își va da demisia dacă partenerii nu acceptă concedierile din primării și consilii județene. Și Partidul Social Democrat a amenințat din nou cu ieșirea de la guvernare, dacă PNL și USR forțează calendarul alegerilor din București. Sociologul Vladimir Ionaș a declarat joi, la Antena 3 CNN, că, în prezent, pentru ca lucrurile să meargă în direcția potrivită „premierul ar trebui să aibă mai întâi o prioritate din reforme și din măsurile pe care le propune și abia apoi pot începe discuții despre chestiuni politice”.

Întrebat care ar trebui să fie abordarea constructivă în acest moment, Vladimir Ionaș susține că cea a demisiei pe masă nu e nici pe departe cea potrivită.

„Evident că la nivel de percepție publică e oarecum greșit să ai astfel de abordări, în care tot ameninți cu demisia pentru că nu te va mai crede cineva până la urmă.

Pe de altă parte, eu nu înțeleg din partea domnului Bolojan și a PNL-ului de ce acceptă să intre în această capcană a USR-ului, care are un interes imediat să facă alegeri, pentru că e interesul lor cel mai mare și intră în aceste clinciuri legate de alegeri, în condițiile în care știu foarte bine care este poziția Partidului Social Democrat. Cred că ar trebui să aibă mai întâi o prioritate din reforme și din măsurile pe care și le propun și să le ducă la îndeplinire cât mai rapid și abia apoi pot începe discuții despre chestiuni politice, pentru că e normal ca unul dintre partidele din coaliție să considere că celelalte, dacă vorbesc despre un candidat comun sau despre o alianță în acest proiect, să se simtă oarecum nedreptățit și să ajungă la astfel de situații.

Și aici e o altă discuție, de ce nu începem cu o discuție despre companiile care sunt mai puțin profitabile sau chiar deloc profitabile, care trăiesc din subvențiile statului. Și acolo se discută despre posibilitatea schimbării modului de acționare.

Dacă sunt profitabile, adică putem să ne uităm la acele companii mari care aduc prejudicii statului român pentru stat, o grămadă de bani cu ele și nu reușesc să le aducă pe linia de plutire, dar în niciun caz despre companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica și așa mai departe, care aduc profituri uriașe”, a declarat Vladimir Ionaș, la Antena 3 CNN.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: