Ora de iarnă 2025. Când dăm ceasul înapoi și ce efecte putem resimți în primele zile după schimbare

Ceas
Sursa foto: Pixabay

România se pregătește din nou pentru trecerea la ora de iarnă. Ceasurile se setează cu o oră înapoi, iar acest lucru vine, pe de-o parte, cu avantajul unei perioade mai lungi de lumină, dar și cu efecte negative asupra organismului și modului nostru de funcționare.

De ce se dă ceasul înapoi

Cu toată că în 2018, Comisia Europeană a adus în discuție renunțarea la schimbarea orei, tocmai din cauza efectelor negative pe care le poate avea asupra funcționării oamenilor, România se pregătește să treacă la ora de iarnă și în 2025.

Această trecere are loc anual, la sfârșitul lunii octombrie și este, de fapt, ora „standard”. Acest obicei își are rădăcinile cu foarte mulți ani în urmă și provine din dorința oamenilor de a folosi cât mai mult posibil resursele naturale de care dispun, în cazul acesta lumina.

Înainte de schimbarea orei, pe data de 23 septembrie, are loc echinocțiul de toamnă. Acesta reprezintă sfârșitul oficial al verii, moment din începe să apucă mai repede soarele. Din 23 septembrie și până la solstițiul de vară, în jurul datei de 21 iunie, zilele sunt mai scurte și nopțile mai lungi.

Așadar, motivul principal al schimbării este sincronizarea perioadei noastre de activitate cu cea a ritmului natural al luminii solare. Răsăritul are loc mai devreme, deci și ziua noastră poate începe mai devreme. În caz contrar, diminețile de decembrie sau ianuarie ar fi extrem de întunecate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: