După extrema dreaptă, și stânga radicală a anunțat joi în Parlamentul European depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, moțiune lipsită practic de șanse de succes, relatează AFP.
Co-lidera grupului Stângii, Manon Aubry, a indicat că a strâns numărul necesar de semnături (72) pentru a depune această moțiune, care ar putea fi dezbătută în câteva săptămâni la Strasbourg.
Pentru a justifica inițiativa, Manon Aubry a acuzat Uniunea Europeană de ‘complicitate’ la ‘genocidul’ din Gaza, reproșându-i că ‘închide ochii’ la situația din Orientul Mijlociu.
Miercuri, Ursula von der Leyen a ridicat tonul la adresa guvernului israelian, propunând sancțiuni împotriva miniștrilor ‘extremiști’ și o ‘suspendare parțială a Acordului de asociere UE-Israel’ privind comerțul, amintește AFP.
Dar Manon Aubry consideră acestea drept ‘jumătăți de măsură’ care vin prea târziu. Totodată, ele vor fi foarte greu de adoptat de statele membre, profund divizate pe această temă.
Eurodeputata franceză denunță în plus acordul de liber schimb cu țările Mercosur din America Latină și ‘consecințele sale teribile’ pentru mediu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News