Proiectul CNAIR de montare a 400 de radare fixe pe drumurile naționale, expres și autostrăzile din România, programat inițial să fie finalizat în vara acestui an, se află în impas.
Motivul este că Guvernul nu a alocat finanțarea necesară, iar licitația pentru achiziția camerelor video nu a fost lansată.
„CNAIR nu poate demara procedura de achiziție a celor 400 de camere de supraveghere în acest moment, deoarece nu există o sursă concretă de finanțare. Odată ce aceasta va fi stabilită, vom putea lansa licitația și implementarea sistemului”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, după cum relatează vineri ProMotor.
Bugetul necesar pentru proiect este estimat la 79 milioane de lei fără TVA.
Din experiențele anterioare, finalizarea unui astfel de proiect poate dura chiar și un an și jumătate de la lansarea licitației, ceea ce înseamnă că radarele ar putea deveni funcționale cel mai devreme în 2027.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News