Călin Georgescu i-ar fi cerut lui Potra 20 – 35 milioane de dolari: „Am nevoie de sprijin, apoi sprijin şi eu!”

Sursa foto: Newsweek

Călin Georgescu i-ar fi cerut lui Potra sprijin financiar de 20 – 35 milioane de dolari

Călin Georgescu i-ar fi cerut lui Potra sprijin financiar de 20–35 milioane de dolari de la Frank Timiş, promiţând redeschiderea minelor din România.

Călin Georgescu şi alte 21 de persoane au fost trimişi în judecată pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, iar procurorii arată că acesta i-a cerut lui Horaţiu Potra să obţină de la Frank Timiş până la 35 de milioane de dolari pentru campania prezidenţială.

În urma percheziţiilor informatice asupra telefonului lui Horaţiu Potra, procurorii au identificat conversaţii care evidenţiază faptul că, încă din aprilie 2022, Călin Georgescu i-a solicitat acestuia să îl abordeze pe omul de afaceri Frank Timiş pentru o susţinere financiară între 20 şi 35 de milioane de dolari, destinată campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

Potrivit anchetatorilor, Horaţiu Potra i-a transmis lui Frank Timiş că Georgescu promitea, în schimb, redeschiderea tuturor minelor din România, „în special cele de aur”, menţionând că „are deja sprijinul americanilor care i-au făcut campanie la Trump şi de la cei care au negociat ieşirea UK din UE”.

Într-una dintre conversaţii, Călin Georgescu afirma: „Am nevoie de sprijin, apoi sprijin şi eu!”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: