Recent, Dominic Fritz, președintele USR, a declarat că guvernul trebuie să dea urgent hotărârea privind organizarea alegerilor din capitală. Potrivit acestuia, desemnarea lui Cătălin Drulă din partea PNL și USR ar fi benefică pentru Bucureşti.
„Într-adevăr, cele 90 de zile constituționale în care trebuia să organizăm alegerile au trecut, deci coaliția trebuie să ia o decizie. PNL își dorește ca această alegeri să se organizeze cât mai repede, nu la primăvară, așa cum doresc anumiți parteneri. (…) Până la urmă, vorbim despre bucureșteni aici, nu despre cât de puternice sunt un partid sau altul. Pentru că bucureştenii vor penaliza chestia asta. S-a mai încercat să-i păcălească și au dovedit la vot că nu au putut”, a afirmat Mihai Coteț, invitat în ediția de marți, 16 septembrie, a emisiunii Puterea Știrilor.
În ce privește declarația lui Dominic Fritz, înainte de a încerca impunerea unui anumit candidat ar fi nevoie de măsurători, întrucât trebuie ținut cont de electorat și de matematica votului.
„Alegerile sunt câștigate prin voturi, nu prin influență sau negociere politică. S-a văzut în alegerile trecute ce înseamnă candidati comuni. Nu e atât de simplu pe cât pare, în București. Au mai fost candidați comuni care nu au reușit sa ducă mai departe un mesaj corect”, a precizat liberalul.
Cu toate acestea, decizia aparține coaliției. Înainte de toate însă, PNL consideră că mai întâi trebuie stabilite calendarul și data alegerilor.
„Electoratul din București, după cum s-a văzut, are o altfel de gândire vis-a-vis de tot ce înseamnă clasa politică, trebuie să recunoaștem. Nicușor Dan a câștigat două mandate din postura de candidat independent. La fel în cazul președinției. Lucrurile astea trebuie să fie calculate. Iar noi, Partidul Național Liberal, am înțeles acest aspect, deci hai să stabilim data alegerilor și apoi să venim cu un proiect corect pentru bucureşteni”, a adăugat Mihai Coteț.
Capitala are, în continuare, probleme cu termoficarea, cu apa, cu traficul, în timp ce politicienii sunt preocupați de amânarea alegerilor pentru a găsi candidatul perfect, a mai precizat deputatul.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News