Încă o lovitură pentru politica noastră externă: Nicușor Dan nu se duce la Adunarea Generală ONU de săptămâna viitoare

Sursa foto: Bloomberg

Președintele Nicușor Dan nu va fi prezent la sesiunea Adunării Generale ONU din perioada 23-29 septembrie, unde participă în mod tradițional șeful statului sau șeful guvernului, deși a vorbit recent despre ”necesitatea ca România să fie bine reprezentată în plan internațional” ca fiind unul dintre obiective la început de mandat, au declarat pentru G4Media.ro surse diplomatice. Nici premierul Bolojan nu va fi prezent. Potrivit surselor G4Media, delegația României va fi condusă de ministrul de externe, Oana Țoiu.

A existat un precedent, când șeful statului nu a participat la Adunarea Generală ONU. În septembrie 2016, fostul președinte Klaus Iohannis a preferat să-l trimită pe Dacian Cioloș, premierul în funcție la data respectivă. Totuși, România a fost mereu reprezentată la vârf la acest eveniment important de politică externă.

Absența președintelui este cu atât mai stranie cu cât Nicușor Dan a declarat, luni,  într-un interviu la Antena 3: ”În cele 3 luni de mandat au fost niște chestiuni obligatorii. Piața financiară și partenerii au sugerat că România trebuie să aibă o guvernare stabilă pentru a se putea finanța în continuare. A doua problemă era deficitul bugetar. A treia problemă – necesitatea ca România să fie bine reprezentată în plan internațional. Cam asta a fost primele trei luni”.

Într-o conferință de presă din 30 iulie, Nicușor Dan a dat de înțeles că nu va fi prezent la Adunarea Generală ONU, dar nu a spus clar că nu va participa: ”În primul rând, în luna septembrie este, după cum știți, această Adunare Generală ONU, la care se aniversează 80 de ani și la care o să meargă doamna ministru de externe, și cu această ocazie o să fie discuții mai aprofundate cu partea americană. Eu cred că o vizită prezidențială în Statele Unite trebuie pregătită foarte bine, inclusiv pe ceea ce am spus de multe ori în deplasările externe pe care le-am văzut, inclusiv sau în special pe partea economică, pentru că miza noastră este să ne conectăm economic și în felul ăsta să creștem investițiile în România și în timp să aducem prosperitatea.”

De ce este importantă prezența șefului statului la reuniunile internaționale cu miză 

Chiar dacă Adunarea Generală ONU este o tribună internațioanlă controversată, criticată în plan politic din cauză că amestecă lideri democrați cu dictatori și autocrați legitimându-i pe cei din urmă, evenimentul reprezintă pentru orice șef de stat la început de mandat o ocazie importantă de a se afirma.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: