Răsturnare de situație în cazul condamnării lui Mario Iorgulescu pentru ucidere din culpă. Procurorii nu se lasă

Sursa foto: Mario Iorgulescu

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a introdus o cale extraordinară de atac – recursul în casație – în dosarul în care Mario Iorgulescu a fost condamnat, după rejudecare, la 8 ani închisoare pentru ucidere din culpă. Tot printr-un recurs în casație Iorgulescu a obținut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) anularea pedepsei de 13 ani de închisoare pentru omor.

  • Contactați de HotNews, reprezentanții Parchetului Curții de Apel București au refuzat să precizeze ce solicită la ÎCCJ în calea extraordinară de atac.
  • Mario Iorgulescu nu a făcut nicio zi de închisoare, acesta aflându-se în Italia, unde autoritățile judiciare au refuzat să îl extrădeze.

Recursul în casație formulat de procurori a fost înregistrat la ÎCCJ pe 12 septembrie și urmează a avea termen de judecată pe 20 noiembrie.

O cale extraordinară de atac – contestația în anulare – a fost formulată în dosar și de către firma de asigurare obligată să despăgubească familia tânărului care a murit în urma accidentului provocat de Mario Iorgulescu. În cazul contestației în anulare formulate de City Insurance, Instanța Supremă a stabilit termen de judecată pentru 15 octombrie.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu a dorit să precizeze ce anume solicită instanței prin calea extraordinară de atac, precizând, la solicitarea HotNews, că „motivele de recurs, deși formulate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, urmează a fi susținute de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: