Călin Georgescu, fost candidat la președinția României, și-a suspendat, la cerere, activitatea de lector la Universitatea din Pitești, parte a Universității Politehnica. Cererea vizează întreg anul universitar 2025-2026.
Suspendarea vine după ce Georgescu și-a întrerupt activitatea și în februarie 2025, fiind deja de opt luni fără venituri. În mass-media au apărut informații potrivit cărora ar fi fost suspendat de Senatul Universității pentru probleme penale, însă acestea au fost infirmate – suspendarea a fost solicitată chiar de el, potrivit unor surse Newsweek România.
Ultimul său salariu, în octombrie 2024, a fost de 7.500 lei net, însă de-a lungul ultimilor ani veniturile sale ca lector au fluctuat semnificativ, ajungând chiar și la doar 736 lei lunar.
Deși nu mai are venituri, Georgescu locuiește într-o vilă din Mogoșoaia, achiziționată la finalul anului trecut cu peste 500.000 de euro.
Universitatea Politehnica a confirmat că Georgescu a depus mai multe solicitări de suspendare a contractului individual de muncă, ultima dintre ele extinzându-se până la finalul anului universitar 2025-2026.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News