Regizorul Cristian Mungiu: „Cea mai mare dramă a României e exodul. Milioane de oameni au plecat”

Regizorul și scenaristul Cristian Mungiu a vorbit într-un interviu pentru ȘtirileProTV.ro despre cel mai nou film la care a lucrat, Jaful secolului, regizat de Teodora Ana Mihai.

Povestea, inspirată dintr-un fapt divers, devine un comentariu social despre România de azi, despre emigrație, lipsa de perspective și fragilitatea vieților noastre.

Premiera „Jaful secolului” din Bucureşti, are loc luni, de la ora 19:00, la Cinema City AFI Cotroceni, alături de echipa filmului. „Jaful secolului” este propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2026 în categoria Cel mai bun film internaţional.

Astăzi vorbim despre film, despre filme și despre cum arată România de ieri și de azi prin lentila magică și prin penelul lui Cristian Mungiu – regizor, scenarist, producător.

Cristian Leonte: Jaful secolului este pretextul nostru de astăzi. E o mare bucurie să te avem aici, o onoare să putem vorbi despre opera ta și despre felul în care ea se vede la publicul tău și la publicul nostru.
Hai să începem cu Jaful secolului. Eu l-am văzut recent. La momentul interviului, filmul intră în cinematografe și va începe să circule și într-o mini-caravană a echipei. Doamnelor și domnilor, veți putea întâlni echipa filmului, schimba impresii, discuta despre Jaful secolului și nu numai.
Scenariul este scris de Cristian Mungiu, regia e semnată de Teodora Ana Mihai – dar filmul este, într-un fel, și al tău. L-ai revăzut: cum ți s-a părut?

Cristian Mungiu: L-am văzut la Timișoara, după aproape un an de când am încheiat montajul și după ce a circulat prin festivaluri. Sincer, mi s-a părut bun. Am avut surpriza asta – era prima oară când îl vedeam cu public în sală, ceea ce contează enorm. Din păcate, nu avem la fel ca în America posibilitatea unor proiecții-test, să vedem cum reacționează oamenii. La noi facem în mic, improvizat. Dar acum, văzându-l în sală, mi s-a părut că publicul a reacționat unde și când mă așteptam. Știi, simți când sala are „respirația” aceea comună. Și asta m-a bucurat: nimeni nu s-a plictisit și nu s-a foit până la final, ceea ce e un mare țel pentru orice film.

Cristian Leonte: Ți s-a părut că își păstrează prospețimea, mesajul, relevanța?

Cristian Mungiu: Da. Și chiar mă gândeam, văzându-l, că e unul dintre filmele mele în care am reușit cel mai bine să combin partea de poveste, suspansul, intriga – care te țin cu atenția trează – cu observația socială și comentariul despre România. De asta cred că filmul are șansa să ajungă la un public mai mare decât, poate, alte filme pe care le-am făcut.

Cristian Leonte: Hai să vorbim despre poveste. Cum ai ajuns la subiectul acesta și de ce ți s-a părut important să îl transformi într-un film?

Cristian Mungiu: Am plecat de la un fapt divers, de la o știre. Și asta e ceva ce mă preocupă: cum lucruri care par mici, aparent marginale, pot să spună de fapt ceva foarte amplu despre societate. Era vorba despre un jaf comis de niște oameni obișnuiți, nu mari criminali, nu mafioți. Și m-a interesat să înțeleg ce i-a împins pe acești oameni să facă așa ceva. În spatele faptei, am descoperit o întreagă lume – presiunea economică, lipsa de perspective, emigrația, destrămarea familiilor.

Cristian Leonte: Și toate astea se regăsesc în film. Dincolo de acțiune și suspans, e și un comentariu social foarte puternic.

Cristian Mungiu: Exact. Eu nu fac filme „despre jafuri”. Nu mă interesează să spun povestea în sine a unei spargeri. Ci ce e în spatele ei: de ce oameni care par obișnuiți, care ar putea fi vecinii noștri, ajung să facă gesturi disperate. Și atunci filmul devine despre România de azi, despre ce așteptări au oamenii și cât de repede se poate prăbuși ceva în care ți-ai pus toată speranța.

Cristian Leonte: Ai vorbit de multe ori despre condiția românilor plecați în străinătate. Aici, în Jaful secolului, apare și tema exodului. Cum o vezi tu?

Cristian Mungiu: Cred că e una dintre cele mai mari drame ale României postcomuniste. Am pierdut milioane de oameni – și nu doar oameni oricare, ci exact pe cei mai activi, cei mai curajoși, cei care au avut energia să încerce altceva. Ei au plecat. Și asta are un impact enorm asupra țării.
Pe de o parte, pentru cei care rămân: comunitățile se destramă, copiii cresc fără părinți, bătrânii rămân singuri. Pe de altă parte, pentru cei plecați: foarte mulți nu își găsesc acolo locul, rămân suspendați între două lumi. Și drama asta se simte foarte puternic în film.

Cristian Leonte: Ai simțit și tu, la public, această rezonanță?

Cristian Mungiu: Da. Am văzut că atunci când oamenii recunosc ceva din viața lor pe ecran, reacția e foarte puternică. Și aici cred că e forța filmului: nu inventează, nu „cosmetizează”, ci arată realitatea așa cum e. Uneori dureroasă, alteori absurdă, dar foarte adevărată.

Cristian Leonte: Filmul e regizat de Teodora Ana Mihai, după scenariul tău. Cum a fost colaborarea?

Cristian Mungiu: A fost foarte bună. Eu am scris scenariul și, din momentul în care am decis că Teodora îl va regiza, am încercat să îi dau toată libertatea. Sigur, am fost aproape, am discutat mult, dar filmul e al ei. Și cred că a reușit să aducă o sensibilitate aparte, un ochi proaspăt.
E important ca un regizor să se simtă liber, să nu fie doar „executorul” unui scenariu. Și Teodora a făcut filmul în felul ei, dar păstrând tot ce era esențial pentru mine în poveste.

Cristian Leonte: E un film care are și suspans, și ritm alert – ceva mai diferit față de stilul pe care publicul îl asociază de obicei cu tine.

Cristian Mungiu: Așa e. Eu am încercat mereu să îmi adaptez stilul la poveste. Nu cred că există „o singură rețetă” pentru cum să faci cinema. În cazul de față, era nevoie de ritm, de tensiune. Nu voiam să fac un film static, contemplativ.
Pe de altă parte, nici nu am vrut să fie doar divertisment. Pentru mine, cel mai important a fost ca spectatorul să rămână prins și, în același timp, să simtă că în spatele acțiunii există un strat mai profund, de reflecție.

Cristian Leonte: Cum a reacționat publicul internațional?

Cristian Mungiu: Foarte bine. Filmul a avut un parcurs frumos la festivaluri, a fost primit cu interes. Și ce m-a bucurat a fost că temele lui – emigrația, inegalitatea, fragilitatea vieților oamenilor – nu sunt doar românești. Sunt universale.
Am avut discuții cu spectatori din țări foarte diferite care spuneau: „Parcă e și povestea noastră.” Asta îmi dă sentimentul că filmul depășește granițele și vorbește despre ceva comun.

Cristian Leonte: Dar totuși, pentru români, are o rezonanță aparte.

Cristian Mungiu: Sigur. Noi recunoaștem detaliile, accentele, felul oamenilor de a reacționa. Pentru noi e și mai dureros, pentru că e oglinda noastră. Și poate că tocmai asta e greu: să îți vezi viața, țara, neputințele puse pe ecran, fără filtre.

Cristian Leonte: Ai spus adesea că nu faci filme doar pentru festivaluri, ci și pentru public. Cum vezi relația asta, mai ales în România, unde nu e mereu ușor să aduci spectatorii în sală?

Cristian Mungiu: Cred că e o mare provocare. Publicul din România nu are obiceiul constant de a merge la cinema pentru filme românești. Și asta nu din vina lui, ci pentru că timp de decenii nu a existat o industrie puternică, nu au existat cinematografe. Dar eu am convingerea că, dacă le oferi oamenilor povești în care se regăsesc, vin. Trebuie doar să existe acces – să ajungă filmul la ei. De aceea facem și această caravană: ca să ne întâlnim direct cu publicul din mai multe orașe.

Cristian Leonte: E și o problemă de infrastructură – multe orașe nu mai au cinematografe funcționale.

Cristian Mungiu: Exact. E trist că s-au închis atâtea săli. Cinema-ul înseamnă experiența colectivă, să vezi filmul împreună cu alții. Și pierdem asta dacă nu avem unde. Sigur, există platformele online, dar nu e același lucru.
Pentru mine, e important să lupt în continuare ca filmele românești să fie văzute în săli. De asta cred că e nevoie de un sprijin mai consistent din partea statului, pentru că altfel riscăm să facem filme doar „pentru afară”.

Cristian Leonte: Și atunci, apare întrebarea: pentru cine facem filmele?

Cristian Mungiu: Eu fac filme pentru public, nu pentru critici sau doar pentru festivaluri. Sigur, e important să existe și recunoaștere internațională, dar cel mai mult contează să vină oamenii la cinema și să simtă că povestea e și despre ei.
Un film trăiește doar atunci când e văzut. Și e un mare câștig când spectatorii îți scriu sau vin după proiecție să spună: „Mi-ați pus pe ecran viața mea.”

Cristian Leonte: Ai sentimentul că există o generație nouă de spectatori care se formează acum?

Cristian Mungiu: Da, și asta e încurajator. Tinerii sunt mai curioși, mai deschiși. Vin să vadă filme românești, dar trebuie să le oferi ceva autentic. Ei simt imediat dacă e fals, dacă încerci să copiezi rețete comerciale. Când le dai o poveste adevărată, chiar dacă e dură, rămân cu tine.

Cristian Leonte: Cum e să fii regizor în România de azi?

Cristian Mungiu: E complicat. Nu e o meserie sigură, nu ai garanții. De fiecare dată când începi un proiect, o iei de la zero: trebuie să găsești finanțare, să convingi oameni, să lupți cu birocrația. Și asta îți consumă foarte multă energie.
Pe de altă parte, poate tocmai din cauza acestor dificultăți, filmele pe care le facem sunt mai autentice. Suntem obligați să fim inventivi, să găsim soluții, să ne bazăm pe pasiune.

Cristian Leonte: Ți-ai pus vreodată întrebarea dacă merită efortul?

Cristian Mungiu: Da, de multe ori. Dar răspunsul vine imediat: da, merită. Pentru că filmul e felul meu de a înțelege lumea și de a comunica cu ceilalți. Și atunci nu pot să renunț.
Sigur, există frustrări. Sunt momente când te întrebi de ce trebuie să fie atât de greu să faci cinema în România. Dar apoi vezi reacția oamenilor, vezi că filmul chiar schimbă ceva în felul în care gândesc, și asta compensează totul.

Cristian Leonte: Cum vezi România de azi prin ochii cineastului?

Cristian Mungiu: E o țară plină de contradicții. Avem oameni foarte talentați, energici, dar și o mulțime de blocaje. E ca și cum mergem înainte și înapoi în același timp.
Pentru mine, România e o sursă nesfârșită de povești. Din păcate, multe sunt triste, dar cred că e important să le spunem. Dacă nu vorbim despre realitatea noastră, atunci cine o va face? Și dacă nu o punem pe ecran, riscăm să rămână invizibilă.

Cristian Leonte: Te simți responsabil, ca artist, să arăți această realitate?

Cristian Mungiu: Da. Eu cred că filmul nu e doar divertisment. Sigur, trebuie să fie captivant, să te țină atent, dar are și un rol civic. Îți arată lumea în care trăiești, te face să reflectezi.
Nu cred că filmele schimbă societatea direct, dar pot schimba felul în care oamenii gândesc, pot deschide întrebări. Și asta, în timp, contează.

Cristian Leonte: Care sunt planurile tale după Jaful secolului?

Cristian Mungiu: Am câteva proiecte la care lucrez. Scriu, documentez, încerc să găsesc povești care merită să devină filme. Nu vreau să grăbesc lucrurile – prefer să aștept până simt că scenariul e cu adevărat puternic.
Pentru mine, fiecare film trebuie să aducă ceva nou, să nu repet ce am făcut deja. Și asta cere timp.

Cristian Leonte: Ai vreun subiect care te obsedează acum?

Cristian Mungiu: Da, mă preocupă în continuare felul în care trăim împreună în societatea asta fragmentată. Tema solidarității, a încrederii. Am senzația că pierdem foarte mult din aceste valori, și asta se vede în tot ce facem.
Dar nu știu încă sub ce formă va ajunge pe ecran.

Cristian Leonte: Ce le spui celor care vor veni să vadă Jaful secolului?

Cristian Mungiu: Le spun să vină cu mintea deschisă. Nu e un film doar despre un jaf, e un film despre noi, despre România. Și sper ca după ce îl văd să își pună întrebări, să discute, să își recunoască poate propriile povești în el.
Și mai sper să ne vedem la proiecțiile din caravană, să stăm de vorbă. Pentru mine, întâlnirea cu publicul e partea cea mai frumoasă.

Cristian Leonte: Cristian Mungiu, îți mulțumesc mult pentru discuție și pentru film. Succes cu Jaful secolului!

Cristian Mungiu: Mulțumesc și eu.

„Jaful Secolului” are deja în palmares patru premii importante: Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai, Balkan Film Award (premiul pentru cel mai bun film din competiția balcanică), în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sofia, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia (2024), Premiul pentru Cea mai bună Actriță în rol principal, la Festivalul Internațional de Film de la Tokyo (2024) acordat actriței Anamaria Vartolomei.

Cine este Cristian Mungiu

Cristian Mungiu s-a născut la Iași. După ce a studiat la Universitatea de limbi străine din Iași, a lucrat ca profesor și jurnalist. S-a mutat la București pentru a studia cinematografia și unde a regizat mai multe scurtmetraje.

Primul său lungmetraj, „Occident”, a avut premiera la Quinzaine des Réalisateurs în 2002 și a fost un succes de public în România. În 2007, cel de-al doilea film al său, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a fost premiat cu Palme d’Or. A revenit la Cannes în 2009 cu „Amintiri din Epoca de Aur”, apoi cu „După dealuri”, dublu premiat în 2012 pentru Cel mai bun scenariu și Cele mai bune actrite, iar cu „Bacalaureat” a fost premiat pentru Cel mai bun regizor în 2016. În 2022 a revenit cu R.M.N.

Citeste mai mult AICI

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News