Mii de români s-au trezit cu facturi uriașe pentru apa pe care credeau că o primesc gratuit. A cui este vina

Sursa foto: Pinterest

Caz revoltător în județul Botoșani, acolo unde mai multe localităţi au acumulat datorii uriașe la furnizorul de apă potabilă. Asta pentru că, timp de mai mulți ani, autorităţile locale au distribuit apă localnicilor fără să încaseze vreun leu. Mii de săteni au beneficiat de această facilitate, dar acum primăriile sunt înglodate în datorii şi le cer banii.

Zeci de primării din județul Botoșani s-au trezit cu datorii uriașe către operatorul regional, după ce ani la rând au furnizat gratuit servicii de alimentare cu apă localnicilor. Sătenii au beneficiat de rețea fără contracte, facturi sau obligații de plată, în timp ce contoarele înregistrau consumul. Acum, datoriile acumulate sunt considerabile.

Alin Cirimpei, director Nova Apa Serv: Sunt mai multe UAT-uri la care furnizăm apa la limita de proprietate și din anumite motive de consum financiare au ajuns să acumuleze restanțele financiare pe care le-ați văzut, respectiv ieri erau 2,9 milioane de lei. Aceste sume trebuie stinse.

Constantin Bursuc, vicepreședinte CJ Botoşani: Trebuie să-și plătească fiecare consumul de apă. Cred că așa mi se pare normal. Cum un cetățean normal merge și plătește în fiecare lună, așa și o primărie care are contorizarea la limită de proprietate trebuie să plătească apa consumată de comunitatea sa.

Situația este resimțită direct de cetățeni. Oamenii spun că s-au branșat la rețea încă de acum patru ani, însă nimeni nu le-a cerut vreun ban și nu au semnat niciun contract. Acum, s-au trezit cu facturi uriașe pe care trebuie să le achite.

Edilii locali recunosc situația delicată. Ei spun că au fost presați de comunități să asigure apă, mai ales în perioadele de secetă.

Cristinel Aroșculesei, primar: Anul trecut știți bine că a fost secetă, anul ăsta la fel până acum câteva luni. Noi am dat apa la populație și am început încasarea banilor.

Între timp, în mai multe comune au început demersurile pentru încheierea contractelor individuale, după ce furnizorul a sistat alimentarea.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: