Plafonarea adaosului comercial, prelungită până la final de an după negocierile de la Cotroceni – surse

Sursa foto: freepik

Liderii Coaliţiei au decis marţi prelungirea plafonării adaosului comercial până la final de an, după discuţiile cu Nicuşor Dan de la Cotroceni.

Măsura va fi prelungită până la finalul anului 2025, așa cum şi-au dorit, de altfel, social-democrații, care au depus în Parlament și un amendament prin care să fie prelungită această schemă cu trei luni. Tocmai de aceea, din cauza depunerii acestui proiect, au fost și tensiuni între liberali și social-democrați.

Dacă s-ar fi renunțat la această măsură, în doar câteva zile prețurile alimentelor ar fi putut crește în medie cu 5-7%, spun cei din domeniu. Tocmai de aceea au vrut social-democrații să fie prelungită, pentru că avem și o inflație de aproape 10% și își doresc ca românii vulnerabili să fie protejați dacă discutăm despre cele 17 categorii de alimente de bază care intră sub incidența acestei măsuri.

În final, decizia luată de liderii Coaliţiei a fost prelungirea măsurii până la final de an, potrivit surselor Observator. Măsura vine după negocierile de marţi de la Cotroceni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: