Mihai Daraban: Mediul de afaceri nu ar trebui provocat de decidentul politic

foto: CCIR
Sursă foto: CCIR

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat, în data de 23 septembrie a.c., la conferința „Nevoia restructurării şi reconstrucţiei economiei naţionale româneşti într-o lume în schimbare”, organizată de Banca Națională a României (BNR) și Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).

Conferința și-a propus aducerea în discuție a celor mai importante provocări din economia românească și, în același timp, identificarea principalelor direcții prin care se poate ajunge la un model economic românesc în cadrul Uniunii Europene.

În deschiderea evenimentului, președintele CCIR, Mihai Daraban, a ținut să sublinieze importanța dialogului dintre decidentul politic și oamenii de afaceri.

„Sunt oarecum pesimist că mesajul nostru, mesajul oamenilor de afaceri, ceea ce se va discuta aici, va fi preluat de actualii decidenți politici. Și la nivelul CCIR, și la nivelul ASPES, am constatat că oamenii de afaceri care conduc companii puternice nu sunt chemați la masa dialogului. De fiecare dată am susținut faptul că lucrurile nu trebuie amestecate. Trebuie susținut un dialog pe categorii de business, pentru că cerințele întreprinderilor mari și foarte mari sunt cu totul altele decât cele ale microîntreprinderilor. Statul nu trebuie să mimeze un astfel de dialog doar de dragul presei sau al unei poze de grup, iar datele economice pe care același stat le furnizează anual nu ar trebui să rămână neprocesate. Trebuie plecat de la realitatea din teren, iar datele pe care Sistemul Cameral le analizează în fiecare an nu arată deloc rău. Vă pot spune, astfel, că pentru anul 2023 au depus bilanțul financiar 917.881 de companii, cu 51 de companii mai mult decât în anul precedent. Există o creștere a cifrei de afaceri de peste 37 de miliarde de euro, de la 490 de miliarde de euro în 2022 la 527,89 miliarde de euro în 2023. Într-adevăr, profitul a stagnat undeva la 53,28 de miliarde de euro, acest lucru fiind cauzat mai mult de taxa pe dividende care, cu siguranță, va influența și în viitor acest indicator. În concluzie, mediul de business nu ar trebui provocat de decidentul politic, ci lăsat să-și facă treaba, pentru că, așa cum vedem, și-o face foarte bine”, a declarat Mihai Daraban.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: