Primele imagini cu unul dintre românii acuzați de spionaj în Grecia. Cei doi susţin că sunt turişti

Sursa foto: Observator

Doi români, unul de 22 de ani, celălalt de 52, sunt acuzaţi de spionaj de autoritățile grecești. Românii au fost prinși în timp ce fotografiau Baza Navală Salamina, una dintre cele mai mari din Grecia. Aceștia susțin că făceau poze în calitate de turiști și că nu știau că este un obiectiv militar unde fotografiile sunt interzise. Cert este că aveau asupra lor o sumă mare de bani și închiriaseră o barcă cu motor pentru a se putea apropia de zona interzisă.

Cei doi români au apărut astăzi în fața unui tribunal, iar după audieri li s-a dat termen până miercuri să își pregătească apărarea, timp în care rămân în arest.

Cei doi bărbați, în vârstă de 22 și 52 de ani, au atras atenția luni, 22 septembrie, marinei elene, care i-a văzut pe o ambarcațiune turistică navigând în strâmtoarea dintre continent și insula Salamina, lângă Attica. A fost alertată Garda de Coastă, care i-a și reținut.

După ce au fost interceptați de autoritățile greceşti, au spus că făceau poze ca turiști. La percheziții, Paza de Coastă a găsit în cele 3 telefoane foarte multe fotografii cu baza navală de la Salamina, potrivit surselor Observator. Cei doi aveau asupra lor aproape 5000 de euro și 400 de dolari. După ce au fost reținuți pentru spionaj, a fost declanșată o anchetă pentru a se descoperi în ce scop făceau cei doi pozele.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: