UPDATE Horațiu Potra a fost capturat în Dubai. Ministrul Justiţiei: „Extrădarea poate dura câteva luni”

sursa: Inquam Photos / George Călin

Liderul mercenarilor, Horațiu Potra, a fost reținut, miercuri, în Dubai împreună cu fiul său. Șeful mercenarilor e trimis în judecată alături de Călin Georgescu pentru tentativă de lovitură de stat și era dat în urmărire internațională.

UPDATE: Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a confirmat că Horaţiu Potra a fost reţinut în Dubai, dar procesul de extrădare ar putea dura câteva luni.

„În acest moment, autoritățile din România lucrează cu omologii din EAU pentru a avea confirmarea măsurii preventive față de domnul Potra și membrii familiei sale, care fac obiectul unui mandat de arestare, urmând ca apoi să fie parcurse procedurile de extrădare, în condițiile în care nu există un tratat pe acestea astepte cu Emiratele Arabe Unite. Dar pe baza principiilor de reciprocitate, astfel de formule de cooperare sunt eficiente”, a declarat Radu Marinescu pentru Antena 3.

„Ministerul Justiției gestionează componenta juridică a cooperării, responsabilitatea localizării persoanei revine Interpol. Aceste informații pot fi oferite din această direcție, eu nu cunosc și nu am elemente privitoare la informațiile pe care le atribuiți domnului procuror general cu privire la încercarea de a pleca în Rusia”, a mai precizat ministrul Justiţiei.

Știrea inițială – Horațiu Potra a fost reținut încă din weekend, la cererea autorităților române. Există o cooperare intensă pe multiple planuri între autoritățile din România și cele din Emiratele Arabe.

România poartă, acum, negocieri cu autoritățile din Emirate pentru ca Horațiu Potra să fie extrădat înapoi în țară.

Citește și: Cum a reușit Horațiu Potra să fugă din țară, deși era filat 7 zile din 7

Potra intenționa să se refugieze în Rusia, unde ar fi urmat să ceară azil politic. În Emirate, șeful mercenarilor s-a întâlnit cu diplomați ruși, în timp ce autoritățile române au trimis ultimele informații partenerilor din Dubai.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, declara, în urmă cu o săptămână, că statul român se implică activ în căutarea lui Horațiu Potra, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă în dosarul în care a fost trimis în judecată şi Călin Geogescu.

Alex Florența, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a transmis recent că ar avea informații potrivit cărora mercenarul încerca să obțină azil politic în Federația Rusă.

Potra, trimis în judecată pe 16 septembrie în dosarul lui Călin Georgescu

Horaţiu Potra a fost trimis în judecată pe 16 septembrie, în dosarul lui Călin Georgescu, pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică – alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa.

Potrivit rechizitoriului, procurorii au stabilit că, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, în dimineaţa de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitaţie din Ciolpani, judeţul Ilfov, „în condiţii de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra. Anchetatorii arată, în rechizitoriu, că acesta acţiona în zone de conflict internaţional şi desfăşura acţiuni de recrutare şi instruire paramilitară şi l-a susţinut pe Georgescu şi în timpul campaniei electorale, dar şi anterior, în scopul pregătirii acesteia.

Procurorii au informat că la întâlnirea de la Ciolpani Georgescu şi Potra au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare „acţiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestaţiile paşnice de la vremea respectivă. „Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, precizează anchetatorii.

Aceştia menţionează că prin acţiunile sale, între care contactarea liderului unei organizaţii radical-naţionaliste şi transmiterea unui îndemn „alarmist şi potenţial manipulator” susţinătorilor săi vizând continuarea votului, Georgescu a întreţinut şi întărit „rezoluţia infracţională” a lui Potra.  Procurorii mai arată că Horaţiu Potra a coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, stabilind să se deplaseze cu şapte maşini spre Bucureşti, unde să declanşeze proteste faţă de autorităţile statului, proteste ce urmau să fie deturnate în „acţiuni violente apte să desăvârşească politica revizionistă” a lui Călin Georgescu, „în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat şi al asigurării reconfigurării ordinii constituţionale, prin detaşarea de principiile sale fundamentale şi de regulile statului de drept”, punând în pericol siguranţa naţională.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potential de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces. Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: