Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală a populaţiei, mai ales a persoanelor din categoriile de risc, precizând că vaccinarea antigripală este asigurată printr-un sistem accesibil, bazat pe reţetă compensată şi distribuţie prin farmacii cu circuit deschis.
Peste 1,1 milioane de persoane au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări ca fiind vaccinate antigripal în sezonul 2024 – 2025, până la data de 18.05.2025.
”Vaccinarea antigripală se realizează conform Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 3120/2023. Pentru facilitarea accesului rapid al populaţiei la imunizare, vaccinarea antigripală este asigurată printr-un sistem accesibil, bazat pe reţetă compensată şi distribuţie prin farmacii cu circuit deschis. Populaţia trebuie să se adreseze medicilor de familie sau medicilor specialişti pentru a primi prescripţia pentru acest ser. Medicul de familie sau specialistul eliberează reţeta, în regim de compensare 100% sau 50%, în funcţie de categoria de eligibilitate”, precizează Ministerul Sănătăţii într-un răspuns transmis News.ro.
Vaccinul antigripal se ridică din farmaciile cu circuit deschis aflate în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar administrarea se poate realiza la medicul de familie sau în unităţi medicale autorizate.
Beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare 50% din preţul de referinţă al vaccinului persoanele cu vârsta ≥ 45 de ani şi < 65 de ani, fără boli cronice.
Compensarea integrală se aplică în cazul copiilor cu vârsta mai mare de 6 luni şi şi mai mică de 19 ani şi al gravidelor.
De aemenea, se aplică şi pentru persoanele cu vârsta ≥ 19 ani şi < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situaţii: boli cardiovasculare cronice, respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformaţii congenitale, obezitate, asplenie, pacient aflat în pregătire în vederea efectuării unei splenectomii, persoane cu infecţie HIV/SIDA, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie congenitală.
Alţi beneficiari ai compensării integrale a preţului vaccinului sunt: persoane cu vârsta de peste 65 de ani; personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar.
Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea populaţiei, mai ales a celor din categoriile de risc.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News