Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat miercuri, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, că protestele studenților reprezintă un semn de sănătate democratică, dar și rezultatul unor decizii politice „prost comunicate și profund nedrepte”.
„Vestea bună atunci când ai proteste este că trăim într-o țară în care poți să ai protest. Asta înseamnă democrație și faptul că tinerilor le pasă”, a subliniat Pricopie.
Fostul ministru al Educației a criticat modul în care Guvernul a gestionat măsurile fiscal-bugetare, în special ideea reducerii burselor studenților, în timp ce finanțarea partidelor politice a rămas neatinsă.
„A fost o greșeală să începi cu bursele elevilor și studenților. Vă informez că, la această oră, alocațiile pentru partidele politice sunt neatinse și probabil așa vor rămâne. Credeți că studenții nu știu asta?”, a întrebat retoric rectorul SNSPA.
El a adăugat că, deși este un susținător al finanțării partidelor de la buget, „într-o perioadă de reajustări fiscale, aceste reduceri trebuie să se aplice tuturor – și la pensii, și la administrație, și la partide”.
„A tăia bursele sociale ale studenților este o crimă”
În opinia sa, diminuarea burselor de nevoi sociale nu poate fi justificată:
„Eu mențin părerea că este o crimă. Dacă vrei să corectezi formulele de alocare, discută. Dar bursele sociale nu trebuie atinse.”
Pricopie a concluzionat că lipsa de dialog între guvernanți, studenți și sindicate a alimentat tensiunile și a dus la proteste care ar fi putut fi evitate.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News