Actorul american John Malkovich a dezvăluit că are origini românești. În urma unui test ADN, starul de la Hollywood a aflat că aproape jumătate din moștenirea sa genetică este românească, restul fiind cehă.
„Sora mea și cu mine am făcut un test ADN. Cred că era prin National Geographic. Chiar nu-mi mai amintesc. Nu era ceva care să mă preocupe sau să mă intereseze prea tare. Dar a ieșit că sunt 43% român. Aproape deloc evreu, deloc african. Restul era ceh”, a declarat John Malkovich, în cadrul unui interviu.
Actorul va putea fi văzut în această toamnă pe marile ecrane, în filmul „Cravata Galbenă”, regizat de fiul lui Sergiu Celibidache. Malkovich îl interpretează pe celebrul dirijor și compozitor român, iar pelicula va fi lansată în cinematografele din România în luna noiembrie.
De-al lungul carierei sale, John Malkovich a primit numeroase distincții, printre care un premiu Emmy, pe lângă nominalizări la două premii Oscar, un premiu BAFTA și trei premii Globul de Aur. S-a remarcat prin roluri în filme precum Legături periculoase”, „În mintea lui John Malkovich”, „Oameni și șoareci” și miniseria „Noul Papă”.
Citește mai multe AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News