Premierul Victor Ponta susţine sâmbătă, la ora 16,30, la Palatul Victoria, declaraţii de presă, anunţă Biroul de presă al Guvernului.
Declarațiile premierului vin ca urmare a afirmaților președintelui Traian Băsescu de astăzi, făcute la plecarea spre Bruxelles.
Băsescu a afirmat că a aflat cu surprindere faptul că România a transmis două nominalizări pentru funcţia de comisar european.
Traian Băsescu a fost întrebat despre a doua nominalizare făcută de Guvern pentru postul de comisar european, însă a refuzat să precizeze despre cine este vorba.
„Eu ştiu că sunt două nominalizări, dar nu ştiu care”, a răspuns preşedintele la întrebarea jurnaliştilor.
„Vreau să fiu foarte clar, nu intenţionez să creez vreo dispută, nu creez o dispută, este dreptul Guvernului să acţioneze aşa. Dar, spre surprinderea mea, am aflat că avem două nominalizări transmise la Bruxelles, suntem unul din puţinele state care au acceptat această rugăminte a preşedintelui Jean-Claude Juncker”, a menţionat Băsescu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News