Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, marţi, după anunţul privind organizarea Congresului Partidului Popular European la Bucureşti, că toate deciziile pe care le vor lua vor constitui baza pentru câştigarea alegerilor europarlamentare şi păstrarea PPE ca principală forţă politică la nivel european în următorii 5 ani.
Eurodeputatul PNL afirmă că la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti vor participa toţi şefii de state şi de guverne şi preşedinţii de partide din partea PPE, alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi toţi comisarii europeni care fac parte din familia noastră politică, potrivit News.ro.
„Congresul PPE va fi, deci, o nouă oportunitate pentru Partidul Naţional Liberal şi România de a găzdui cei mai importanţi lideri europeni. Sunt aşteptaţi peste 2000 de delegaţi din peste 40 de ţări, alături de reprezentanţi din partide şi organizaţii partenere şi invitaţi speciali”, spune Siegfried Mureşan.
„Sunt convins că toate deciziile pe care le vom lua la Bucureşti vor constitui baza pentru câştigarea alegerilor europarlamentare şi păstrarea PPE ca principală forţă politică la nivel european în următorii 5 ani”, mai afirmă eurodeputatul liberal.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News