Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Cincu, că atacurile ruseşti asupra Ucrainei au avut loc cu încălcarea dreptului internaţional şi a regulilor şi că este important pentru întreaga lume să ştie că Rusia a început acest război ilegal şi este răspunzătoare de tot ce s-a întâmplat de atunci – faptul că energia a devenit foarte scumpă, că Ucraina are greutăţi uriaşe în a-şi exporta produsele, că ne confruntăm cu o presiune foarte mare asupra economiilor din UE.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat la Cincu ce perspectivă are asupra războiului din Ucraina.
„În NATO, am decis la Summit-ul de la Varşovia, să întărim Flancul estic, să îl facem mai puternic şi a spori factorul de descurajare din partea NATO, prezenţa NATO. Din istoria noastră, ştim foarte bine cu ce pericol ne confruntăm, acesta se numeşte Rusia. Suntem pregătiţi, eram pregătiţi atunci şi acum suntem şi mai bine pregătiţi. În ciuda pregătirilor noastre, atacurile ruseşti asupra Ucrainei au avut loc cu încălcarea dreptului internaţional şi a regulilor internaţionale. Este vorba despre un lucru care trebuie privit ca o încălcare gravă a tuturor acordurilor. Faptul că Ucraina a reuşit să reziste şi vitejii ucraineni luptă pentru ţara lor şi pentru libertatea lor este un lucru pe care îl admirăm şi de aceea România şi întreaga UE şi NATO îi ajută, pentru că ucrainenii duc lupta cea dreaptă, Rusia duce o luptă greşită”, a spus preşedintele.
Klaus Iohannis a arătat că, din perspectiva noastră, este extrem de important să acordăm tot ajutorul posibil Ucrainei astfel încât Rusia să nu poată rămâne în război cu Ucraina.
„Este chiar şi ca principiu important acest lucru, pentru NATO şi UE. Este important pentru întreaga lume să ştie că Rusia a început acest război ilegal, Rusia este răspunzătoare de toate lucrurile care s-au întâmplat de atunci, faptul că energia a devenit foarte scumpă, faptul că Ucraina are greutăţi uriaşe în a-şi exporta produsele, faptul că noi ne confruntăm cu o presiune foarte mare asupra economiilor din UE, toate acestea sunt vina Rusiei. Ucraina luptă pentru libertatea sa, pentru suveranitatea sa şi pentru rezistenţa sa ca popor”, a mai spus preşedintele.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News