Situația tot mai tensionată din Ucraina a alarmat statele Uniunii Europene, dar și Statele Unite. După ce au sancționat Rusia în repetate rânduri, Uniunea Europeană a anunțat că ar putea să ia noi astfel de măsuri.
Până atunci, șefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a făcut apel sâmbătă către Rusia să-şi oprească ‘agresiunea recentă’ împotriva Ucrainei, la sfârşitul unei reuniuni informale a miniştrilor europeni de externe la Milano.
‘Toţi miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea profundă în ceea ce priveşte agresiunea recentă a trupelor regulate ruse’ împotriva Ucrainei, a spus Catherine Ashton, înainte de a se deplasa la Bruxelles pentru a participa la summitul şefilor de stat şi de guvern centrat pe răspunsul ce ar trebui adoptat faţă de escaladarea crizei ucrainene.
Ea a subliniat că le revine celor 28 de lideri să decidă măsurile necesare.
UE şi-a înăsprit puternic sancţiunile împotriva Moscovei la sfârşitul lunii iulie prin adoptarea, pentru prima dată, a unor măsuri menite a lovi în inima economiei ruse.
Însă atitudinea Moscovei îi obligă pe liderii europeni să ia în considerare noi sancţiuni pentru a pune presiune pe preşedintele Vladimir Putin.
‘Cerem Rusiei să pună capăt ostilităţilor şi fluxului de arme şi de personal în zona de conflict şi să-şi retragă forţele din Ucraina’, a adăugat Ashton, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul italian de externe Federica Mogherini.
Aceasta din urmă pare de altfel favorită pentru a-i succeda în funcţia de şefă a diplomaţiei europene, în urma alegerii pe care ar urma s-o facă liderii europeni la summitul de la Bruxelles
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News