Meteo: Ajunge în România ciclonul care devastează Europa?

vant
Sursa foto: Unsplash

Vremea se încălzește din nou, astfel că temperaturile vor fi cuprinse între 28 și 30 grade Celsius, mult mai ridicate față de normalul perioadei. Meteorologii anunță că țara noastră se află la zona periferică a masei de aer mai rece care a făcut ravagii în Europa.

„Fenomenele meteorologice sunt unele extreme, într-o dinamică explozivă, pentru că și aici vorbim practic de o ciclogeneză explozivă a ceea ce poate însemna schimbul de masă de aer foarte cald și rece.

Deja și la noi temperaturile au scăzut foarte mult. De la 34 grade Celsius, debutul lunii septembrie, nu vom mai înregistra și nu vom mai depăși în următoarele zile 28-29 grade Celsius, dar vom avea și noi intensificări ale vântului.

„Să nu uităm că și noi, în partea de sud-est a țării, inclusiv zona litoralului, semn că bazinul vestic al Mării Negre, de această dată în zona țării noastre încărcat cu umezeală, pe fondul regimului anterior mai cald, iată că a generat și în zona țării noastre intensificări ale vântului, care s-au tradus prin viteze de cel mult 70-80km pe oră. Cantitățile de precipitații și aria precipitațiilor sunt în ameliorare, semn că, într-adevăr, de interes rămân în mod deosebit intensificările de vânt și regimul de temperaturi”, a anunțat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la Antena 3.

Specialistul spune că până la sfârșitul lunii vom avea parte de alternanțe termice, de la zile mai călduroase, așa cum a fost și debutul lunii septembrie, care a adus valori de 33-34 grade Celsius, local în partea de sud-sud-est, cu valori de temperaturi apropiate de normal 22-29 grade Celsius, cum se întâmplă în această săptămână, după care cu siguranță vom mai vorbi de temperaturi care pot depăși 32 grade Celsius.

Posibile ploi slabe
Miercuri, 6 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și doar cu totul izolat, după-amiaza, la munte și în regiunile sud-estice vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în cursul zilei în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 4-6 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 19-21 grade Celsius pe litoral, scrie adevarul.ro.

În București, vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 13-15 grade Celsius.

Vânt puternic pe litoral
Joi, 7 septembrie, conform ANM, vremea se va menține predominant frumoasă, iar valorile termice, comparabile cu cele din ziua precedentă, se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Cerul va fi variabil la senin și doar trecător vor fi înnorări și izolat posibil ploi slabe la munte și în sud-estul extrem. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est, cu precădere pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre, cu rafale de cel mult 40-50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 28 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20 grade Celsius pe litoral. Spre dimineață, pe spații mici, cu precădere în depresiuni se va forma ceață.

În București, temperatura maximă va fi de 29-30 grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade, ușor mai scăzută în zona periurbană.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: