Guvernul R. Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul de învestire

Sursa foto: Maia Sandu

Cabinetul de miniştri, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus, sâmbătă, jurământul de învestire în prezenţa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu şi a preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Şefa statului i-a felicitat pe noii membri ai Guvernului şi a transmis că Executivul are sarcina clară de a răspunde aşteptările cetăţenilor: continuarea reformelor, menţinerea păcii şi avansarea hotărâtă pe drumul european al Republicii Moldova.

Preşedinta a subliniat că noua echipă guvernamentală preia un mandat într-un moment decisiv pentru ţară, în care deciziile trebuie asumate cu responsabilitate maximă, iar rezultatele – să fie vizibile pentru oameni.

„După anii în care a trebuit să gestionăm multiple crize şi provocări, avem nevoie, începând de astăzi, de o guvernare care să se concentreze mai mult pe dezvoltare, care să ducă la bun sfârşit transformarea Republicii Moldova într-un stat european modern”, a punctat preşedinta Maia Sandu, potrivit news.ro.

Totodată, şefa statului a accentuat importanţa accelerării dezvoltării economice: „Avem nevoie de măsuri curajoase care să asigure dezvoltarea economiei prin atragerea investiţiilor, prin creşterea competitivităţii şi productivităţii – pentru că doar aşa putem îmbunătăţi nivelul de trai al oamenilor”.

Preşedinta Maia Sandu a mulţumit fostului prim-ministru Dorin Recean şi miniştrilor care şi-au încheiat mandatul pentru efortul depus şi pentru responsabilitatea cu care au guvernat ţara într-o perioadă foarte complicată.

În acelaşi timp, şefa statului le-a urat succes noilor miniştri: „În faţa dumneavoastră se află o ţară care are nevoie de încredere şi de rezultate. Vă doresc putere de muncă, înţelepciune în decizii şi unitate în acţiune. Să fie într-un ceas bun şi să aveţi spor în tot ceea ce faceţi pentru binele Republicii Moldova şi al oamenilor ei”, a încheiat Preşedinta Maia Sandu.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: