Guvernul României analizează posibilitatea de a prelua controlul asupra activelor companiei Lukoil din țară, pentru a proteja cele aproximativ 5.000 de locuri de muncă și pentru a menține stabilitatea pieței de carburant, potrivit unor surse guvernamentale citate de Antena 3 CNN.
Prin rafinăria Lukoil Petrotel Ploiești se asigură în prezent circa 20% din consumul total de carburant al României, ceea ce face ca eventualele perturbări ale activității să aibă un impact major asupra pieței interne.
Statul pregătește o intervenție legislativă
Sursele citate afirmă că „se lucrează la o modalitate prin care statul să preia controlul asupra Lukoil”, cel mai probabil printr-un act normativ nou, fie o Ordonanță de Urgență, fie un proiect de lege. Măsura ar trebui implementată până la 21 noiembrie, dată la care intră în vigoare sancțiunile americane împotriva companiei rusești.
Printre activele vizate se numără Rafinăria Petrotel-Lukoil și rețeaua de 320 de stații de alimentare operate de Lukoil România, ambele deținute prin compania elvețiană Litasco, controlată de grupul rus Lukoil.
Risc de creștere a prețurilor la carburanți
În cazul în care rafinăria Petrotel ar fi nevoită să își suspende activitatea, analiștii avertizează că prețurile la carburanți ar putea crește cu peste 10%, ceea ce ar putea duce motorina peste pragul de 9 lei pe litru, apropiindu-se chiar de 10 lei.
Ministrul Energiei: „România trebuie să preia controlul”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marți că obiectivul Guvernului este de a prelua controlul asupra activelor Lukoil din România până la 21 noiembrie. Acesta a subliniat că măsura are rolul de a proteja securitatea energetică a țării și de a asigura continuitatea activităților de rafinare și distribuție, fără a pune în pericol aprovizionarea pieței.
„Protejăm securitatea energetică a României și aplicăm ferm sancțiunile internaționale ce vizează Lukoil.
Colegii mei din Ministerul Energiei lucrează împreună cu toate autoritățile relevante la crearea legislației care să asigure conformarea deplină cu regimul de sancțiuni impus de Statele Unite și, în același timp, continuitatea activităților Petrotel Ploiești”, a scris Bogdan Ivan pe Facebook.
Ministrul a mai precizat că nu va solicita prelungirea termenului-limită de 21 noiembrie stabilit de autoritățile americane și că va susține aplicarea unitară a sancțiunilor la nivelul întregii Uniuni Europene.
Context
România trebuie să decidă în perioada următoare cum va gestiona funcționarea Petrotel-Lukoil după aplicarea sancțiunilor: cine va prelua conducerea, cum va fi asigurată aprovizionarea cu țiței și ce statut vor avea activele companiei.
Decizia este una crucială, în condițiile în care Lukoil reprezintă un actor major pe piața locală a energiei, iar orice întrerupere a activității ar putea produce efecte semnificative asupra prețurilor și asupra stabilității sistemului energetic național.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








