Grindeanu: Până la final de 2024, vom mai avea 250 km de autostradă şi drum expres

autostradă
Sursa foto: Unsplash

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că, până la finalul anului 2024, vor fi daţi în folosinţă 250 de kilometri de autostradă şi drum expres.

„Pe ceea ce am lucrat în 2022, am contractat acele sume de peste 10 miliarde euro, 10,6 miliarde ca să fiu mai exact. Asta înseamnă că anul acesta şi anul viitor, minimul pe care să îl dăm în circulaţie să fie de 100 km pe an. Cred că, până la sfârşitul anului 2024, o să dăm cel puţin 250 de km de autostradă şi drum expres. Adică într-un an şi ceva. Anul acesta se dau în circulaţie încă 31 km pe drum expres Craiova-Piteşti. Se dă în 10 zile maxim lot în Transilvania, de la Nuşfalău la Suplacl de Barcău care este de 14 km şi se atinge acea bornă de 1.000 km de autostradă şi drum expres din România. Se dă în circulaţie între Cheţani şi Câmpia Turzii în această toamnă, cu un mic semn de întrebare, dacă va fi o toamnă ploioasă va fi dificil de terminat acest tronson, dacă nu va fi ploioasă, nu vor fi probleme”, a explicat Sorin Grindeanu, duminică la Prima News.

El a mai spus că vor fi şi alţi kilometri de autostradă sau drum expres care vor fi daţi în folosinţă anul acesta şi anul viitor.

„În jurul Bucureştiului pe A0 sunt două loturi de 35 km însumaţi şi dacă vor fi daţi în această toamnă va fi mai uşor. Tot ce ţine de A0 va fi dat în circulaţie. Tot la început de octombrie pe A0, cei 20 km de la DN1 până la DN2 în octombrie anul acesta, deşi termenul de finalizare e august 2024. Dar până în mai anul viitor ar trebui să se circule de la Craiova la Constanţa doar pe autostradă”, a completat ministrul Transporturilor

Social-democratul a mai precizat că la cum arată lucrările care au ajuns la 50% pentru tronsonul Sibiu-Piteşti, este posibil să fie o surpriză plăcută şi, deşi este încă rezervat, există probabilitatea să poată fi finalizat tronsonul la finalul anului viitor.

„Mai pot să dau o veste bună. Am urmărit şi monitorizat tronsonul Sibiu-Piteşti pe capătul dinspre Piteşti, adică Piteşti-Curtea de Argeş sunt vreo 30 km, termenul de finalizare e 2025. La cum arată acum lucrările, sunt undeva la 50% şi se lucrează putem avea o surpriză acolo. Nu o spun, sunt rezervat, dar dacă se menţine ritmul de anul acesta, poate fi o surpriză plăcută să poată fi terminat inclusiv acel tronson până la finalul anului 2024”, a conchis Grindeanu.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: