Cel mai scump decembrie din 1993 încoace: ce spun economiștii Libra Bank despre inflație

prețul alimentelor
Sursa foto: Freepik

Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai Libra Bank se referă în principal la evoluția principalelor prețuri volatile la legume, fructe, ouă. Totuși, previziunile de inflație ale băncii pentru 2026 sunt de 4,5% pentru finalul anului.

Inflația anuală a stagnat practic în decembrie 2025, la 9,7%, însă inflația CORE2 ajustat (inflația exclusiv prețuri volatile – legume, fructe, ouă, combustibili, tutun, alcool și prețuri reglementate), un indicator atent urmărit de banca centrală, a continuat să urce la aproape 8,5% (8,4% în luna noiembrie), ceea ce indică persistența presiunilor inflaționiste endogene din partea cererii interne.

„Alimentele” și „serviciile” au fost cele două grupe care au afișat scumpirile lunare cele mai mari în decembrie (peste nivelul inflației lunare de 0,22%), din cadrul acestora menționăm în principal: „ouăle”, „cafeaua”, „fructele proaspete”, „uleiul de gătit”, „conserve de legume”, iar pe partea de servicii, „transporturile aeriene”, „transport CFR”, „reparații auto și electronice”, „îngrijire medicală” și „igienă cosmetică”.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: