VIDEO Ciolacu a stabilit priorităţile Guvernului

ciolacu grindeanu1
foto: captura video

Prioritatea numărul unu a Guvernului condus de Marcel Ciolacu este exerciţiul financiar trecut, după care se află infrastructura mare, a afirmat, marţi premierul aflat în vizită la lucrările la Autostrada Moldovei.

El s-a arătat mulţumit de ritmul lucrărilor impuse de Ministerul Transporturilor în privinţa infrastructurii.

„Din punctul meu de vedere, prioritatea numărul unu este exerciţiul financiar trecut. Am depăşit o absorbţie de peste 93% în acest moment. Mai avem doar octombrie, noiembrie şi decembrie să ne încadrăm cu plăţile. Mi-aş dori, pentru prima oară în istoria României, să ajungem la o absorbţie de 98-99%, poate 100%, ţinând cont de supracontractare, dar trebuie o coordonare interministerială. După aceast, prioritatea Guvernului rămâne infrastructura mare. Un singur tronson e un pic întârziat. În rest toate companiile sunt mobilizate şi nu cred că datorită prezenţei noastre. Se vede că s-a impus un alt ritm. Sunt foarte mulţumit de ritmul pe care Ministerul Transporturilor, ministrul Sorin Grindeanu în acest moment îl impune mai ales la infrastructura mare”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a afirmat totodată că este pentru prima oară când vede o viziune de ansamblu la Ministerul Transporturilor, privind infrastructura.

„Trebuie să fim corecţi şi să spunem că nu au existat în istoria Ministerului Transporturilor atâtea investiţii, atâtea decontări şi e pentru prima oară, poate şi pentru că sunt implicat direct cu domnul Grindeanu, când văd o viziune de ansamblu. Dacă plecăm de la Craiova până la Constanţa trebuie o coordonare astfel încât cam toate să se închidă în acelaşi timp – şi autostrada Moldovei, şi Centura Bucureştiului, şi tot ce înseamnă Oltenia, sudul României, care să meargă spre Constanţa. Conexiunile sunt foarte importante fiindcă vor da o coerenţă clară în trafic”, a spus Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, o vizită pe loturile 1 şi 2 din Autostrada Ploieşti – Buzău, Mizil.

Reprezentanții ministerului le-au solicitat constructorilor zilele trecute să crească mobilizarea pe șantiere, pentru ca primul lot din A7 să fie dat în circulație anul viitor.

Autostrada Moldovei, ce implică o finanțare de 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, va avea aproximativ 320 de kilometri, iar lucrările ar trebui să fie gata în 2025.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: