MAE salută discursul Ursulei von der Leyen privind aderarea rapidă a României şi Bulgariei la Schengen

Sursă foto: romania-insider.com
Sursă foto: romania-insider.com

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe salută discursul privind Starea Uniunii Europene rostit de către preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, miercuri în plenul Parlamentului European, precum şi apelul puternic formulat în favoarea continuării efortului comun de consolidare a proiectului european, în beneficiul unei Uniuni mai puternice şi mai unite.

Potrivit comunicatului de presă al MAE, mesajele formulate de preşedinta Comisiei Europene evidenţiază, în primul rând, realizările din ultimii ani în cadrul Uniunii, ca răspuns la provocările multiple cu care aceasta s-a confruntat, precum gestionarea crizei economice, a pandemiei de COVID-19, crearea unui instrument fără precedent pentru gestionarea efectelor economice ale acestor provocări, respectiv instrumentul NextGenerationEU, sau menţinerea unităţii europene ca reacţie în faţa agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

În acelaşi timp, preşedinta Ursula von der Leyen a accentuat nevoia continuării implementării obiectivelor strategice ale Uniunii vizând tranziţia ecologică şi digitală, realizarea unei economii europene sustenabile şi echitabile, gestionarea de manieră umană a migraţiei, menţinerea unităţii în faţa agresiunii ruse şi antrenarea răspunderii Rusiei, extinderea Uniunii, în paralel cu recalibrarea acţiunilor UE în plan global, în noul context internaţional, mai arată sursa citată.

MAE salută în mod particular apelul direct şi ferm exprimat de preşedinta Ursula von der Leyen faţă de aderarea cât mai rapidă a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, precum şi mesajul de apreciere la adresa contribuţiei celor două ţări la gestionarea provocărilor determinate de migraţie, prin evidenţierea bunelor practici în materie de azil şi returnare, ca reconfirmare a faptului că cele două ţări fac parte deja de facto din spaţiul Schengen.

De asemenea, MAE salută mesajul puternic transmis de preşedinta CE Ursula von der Leyen cu privire la continuarea politicii de extindere, precum şi reconfirmarea clară a perspectivei europene a partenerilor estici, prin referirea specifică la faptul că viitorul Ucrainei şi Republicii Moldova este în interiorul Uniunii, precum şi la importanţa acestei perspective pentru cetăţenii Georgiei.

În context, preşedinta Comisiei Europene a anunţat şi demararea unui proces de analiză cu privire la nevoile de adaptare a politicilor UE în perspectiva unei Uniuni lărgite.

MAE reiterează, cu acest prilej, angajamentul României de a continua să acţioneze ca promotor activ al consolidării unităţii şi solidarităţii UE şi pentru avansarea proiectului european în beneficiul tuturor cetăţenilor.

Discursul privind Starea Uniunii (SOTEU) al Preşedintelui Comisiei Europene în plenul Parlamentului European este un moment tradiţional în dinamica instituţională de la nivel UE, care se derulează, ca regulă, la începutul lunii septembrie, odată cu reluarea activităţii plenare a Parlamentului European. Pe baza ideilor din SOTEU, Comisia Europeană transmite ulterior în atenţia Parlamentului European şi Consiliului UE scrisoarea de intenţie care reflectă priorităţile legislative şi non-legislative ale Comisiei Europene pentru anul următor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: