Marcel Ciolacu, discuții despre proiectul Neptun Deep cu reprezentanții OMV Petrom

Sursă foto: gov.ro
Sursă foto: gov.ro

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu o delegație a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep. Șeful Executivului și-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac Karl Nehammer de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen nu va afecta imaginea OMV Petrom în țara noastră și a susținut că o asemenea situație ar fi de nedorit pentru ambele părți.

Premierul Marcel Ciolacu a arătat că statul român susține cu toată determinarea acest proiect strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce țării noastre independența energetică, conform comunicatului de presă al Executivului.

„Este cel mai important proiect energetic, o investiție de circa 4 miliarde de euro, care ne va plasa în situația de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pe aproape 10 ani”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului și-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în România, susținând că o asemenea situație ar fi de nedorit pentru ambele părți, conform sursei citate.

„Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep și să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, așa cum România va continua să-și susțină argumentele privind aderarea la spațiul Schengen, inclusiv în instanțele europene, dacă Austria nu își schimbă poziția”, a precizat premierul Ciolacu.

La discuții au mai participat președintele PNL, Nicolae-Ionel Ciucă, vicepremierul Marian Neacșu și președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Petrescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: