Patru medici de la „Marius Nasta”, reținuți. Manager: Salariul este de 15.000 de lei

marius nasta
Foto: Marius Nasta

UPDATE 11:16

Managerul Institutului „Marius Nasta”, din Capitală, Beatrice Mahler, a declarat, joi, în legătură cu cei patru medici reținuți, pentru că ar fi luat mită pentru operații, că este o infracțiune care nu este compatibilă cu profesia de medic, adăugând că „medicina este o profesie nobilă”. Ea a mai explicat că, de-a lungul timpului, au fost ședințe și discuții cu medicii, cu privire la astfel de comportamente și „ei nu au confirmat niciodată că se supun unor astfel de acțiuni”. Mahler a mai spus că salariul unui medic, din cadrul Institutului, este de aproape 15.000 de lei.

„În aceste zile și cu aceste evenimente, încrederea pacienților în medici este grav afectată. Pe lângă colegii noștri, care sunt sub atenția organelor penale, la „Marius Nasta” sunt alți 94 de medici, care își desfășoară activitatea într-un mod care nu cred și sper că nu este așa, nu mai lasă loc de alte fapte de natura penală”, a declarat Beatrice Mahler.

Ea a declarat că este „extrem de tristă că astfel de evenimente se întâmplă”, adăugând că „datoria ei esențială este să transmită atunci când este cazul de orice suspiciune de faptă penală către organele de cercetare”.

„Putem face asta doar eliminând persoanele care nu au un comportament adecvat. Sunt în cercetări două dosare penale, unul pleacă de la o sesizare făcută de „Marius Nasta” în 2021, după care s-au desfășurat evenimentele și cercetările, astfel încât au rezultat inculparea anumitor persoane, dar date despre modalitate aș vrea să vă dea organele abilitate. Al doilea dosar pleacă de la o sesizare făcută la începutul anului, când unul dintre medici mi-a adus în atenție sesizarea făcută de unul dintre pacienți, și după discuția cu pacientul am trimis către secția de poliție sesizarea”, a mai spus Mahler.

Managerul a mai explicat că, de-a lungul timpului, au fost ședințe repetate și discuții la care au participat medicii, cu privire la astfel de comportamente.

„Au fost ședințe repetate de-a lungul timpului cu întreg personalul din institut.

Ei nu au confirmat niciodată, în fața mea, că se supun unor astfel de acțiuni. Niciun coleg nu a făcut o sesizare scrisă împotriva unui alt coleg. Nu este o informare făcută doar în acest an și înainte de 2020 ședințele au fost repetate. A fost o infracțiune care nu este compatibilă cu profesia de medic. Medicina este o profesie nobilă”, a mai spus Mahler.

Aceasta a mai explicat că salariul unui medic este de aproape 15.000 de lei, în Institutul „Marius Nasta”. Mahler mai spune că pacienții acestor medici vor fi reprogramați către alți specialiști, „în condițiile în care își doresc acest lucru”.

 

––––––

 

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurgicale, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Alţi patru medici sunt cercetaţi în libertate sub control judiciar.

O parte dintre aceştia sunt medici rezidenţi anestezişti, au indicat sursele citate.

Miercuri dimineaţa, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au efectuat patru percheziţii, dintre care două la sediul Institutului „Marius Nasta”, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

„În cele două cauze s-a reţinut că, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ au primit, în mod repetat, diferite sume de bani şi bunuri de la diferiţi pacienţi ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirugicale). În cele două cauze au fost efectuate investigaţii financiare, rezultând diferenţe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizaţi de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, susţin procurorii.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: