Temperaturile extrem de ridicate cu care se confruntă Franţa de mai multe zile, în urma fenomenului de „blocaj omega”, a dus la situaţii neobişnuite şi disperate într-o ţară în care climatizarea lipseşte din şcoli şi chiar din spitale.
Astfel, din cauza caniculei excepţionale, elevii de liceu dintr-un oraş de la periferia Parisului au susţinut vineri examenul oral de limba franceză, în cadrul bacalaureatului, într-o parcare subterană din Rueil-Malmaison (Hauts-de-Seine), o soluţie care nu este „ideală”, după cum a recunoscut ministrul educaţiei.
„Nici măcar nu e vorba de soluţii ingenioase, ci de un mod de supravieţuire”, a reacţionat profesoara şi consiliera din Île-de-France, afiliată mişcării „Insoumis” (de extremă stânga), Julie Garnier, contactată de AFP.
Ea a publicat pe X o fotografie în care se văd birouri şi scaune amplasate într-o parcare subterană, fără lumină naturală, unde se distinge o băltoacă de apă şi afirmă că acest lucru s-a petrecut la Rueil-Malmaison în cadrul probei orale de limba franceză. Este vorba despre o fotografie făcută de unul dintre colegii ei care a ţinut examenul în parcarea liceului său, a declarat ea pentru AFP.
Inspectoratul şcolar din Versailles a confirmat pentru AFP că examenele orale de bacalaureat au avut loc într-adevăr în parcarea subterană a liceului Eiffel din Rueil-Malmaison, din cauza căldurii intense. „Această decizie a fost luată de către instituţie pentru a le garanta elevilor candidaţi şi membrilor comisiilor de examinare condiţii cât mai puţin nefavorabile posibil, având în vedere condiţiile meteorologice”, a explicat, printre altele, rectoratul, precizând că amenajarea a fost realizată „după o curăţare completă a spaţiului, precum şi o verificare riguroasă a condiţiilor de siguranţă”.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







