Tribunalul București a decis arestarea preventivă a medicilor Cristian Paleru și Cornel Petreanu, în urma perchezițiilor de la Spitalul Marius Nasta, acolo unde mai mulți medici și anesteziști sunt acuzați de luare de mită. Anchetatorii au confiscat peste e 2.355.913,96 lei de la un singur suspect.
Doctorul Cristian Paleru care este medic primar de chirurgie toracica din 1999 și cadru didactic în UMF „Carol Davila” București din 1997, se numără printre inculpații vizați în dosarul de la Spitalul Marius Nasta.
Acuzați că luau mită de la pacienţi ca să-i opereze, medicii Cristian Paleru şi Corneş Petreanu aveau salarii impresionante. În prezent, alţi patru medici se află sub control judiciar, inclusiv rezidenţi.
„Au fost efectuate investigaţii financiare, rezultând diferenţe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizaţi de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, susțin anchetatorii, conform Adevarul.ro.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar cu privire la un număr de 6 inculpați, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită.
Decizia vine în urma unor percheziții, făcute miercuri, la Spitalul „Marius Nasta” din București, într-un dosar în care mai mulți medici și anesteziști sunt suspectați de luare de mită. Perchezițiile vizează posibile fapte de luare de mită în legătură cu efectuarea unor intervenții chirurgicale.
Totodată, a fost dispusă confiscarea bunurilor deținute de patru din cei șase medici de la Institutul Marius Nasta. Un singur doctor avea în conturi sume exorbitante: 2.355.913,96 de lei, 74.943 de euro, 21.300 de dolari, 2.120 de franci elvețieni și 100 de lire sterline.
Ulterior, procurorii au transmis un comunicat de presă în care menționează că perchezițiile au fost efectuate în două dosare penale.
„La data de 20.09.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie efectuează 4 percheziţii domiciliare (două dintre acestea în cadrul Insitutului de Pneumoftiziologie «Marius Nasta», Bucureşti) în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.
În cele două cauze s-a reținut că, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie «Marius Nasta», Bucureşti au primit, în mod repetat, diferite sume de bani şi bunuri de la diferiţi pacienţi ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirugicale). (…)La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi la sediile din 12 judeţe ale Direcţiei Generale Anticorupţie sunt conduse, în vederea audierii, un număr de 31 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale”, au transmis procurorii.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News