UPDATE VIDEO Plan roșu în Teleorman, după un grav accident rutier

accident teleorman
foto: Facebook

UPDATE 09:55

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă transmite că patru persoane, printre care şi doi minori, au fost rănite în accidentul de vineri de pe E70, din localitatea teleormăneană Bujoreni.

Totodată, un autobuz şi un autotren au ars, incendiul fiind lichidat, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„În eveniment au fost 18 persoane implicate, bilanţul victimelor fiind următorul: un minor de 16 ani, cu politraumatisme, preluat de elicopterul SMURD; minor de 15 ani, cu TCC, preluat de o ambulanţă SMURD; un adult de 60 ani, cu traumatism abdominal, preluat de o ambulanţă SMURD; un adult, cu traumatism la membrul inferior stâng, preluat de o ambulanţă SMURD”, a anunţat DSU.

La acest moment se efectuează cercetarea la faţa locului, iar traficul este blocat, circulaţia fiind deviată pe DJ 503 către Videle.

UPDATE, ORA 09.45

Autorităţile au suplimentat forțele de intervenție la accidentul care a avut loc vineri dimineaţa între localităţile Bujoreni şi Prunaru, pe E70. Astfel la faţa locului au ajuns alte două autospeciale de stingere, 1 punct medical avansat și 3 ambulanțe SMURD din cadrul ISU București-Ilfov şi un al doilea elicopter SMURD.

Traficul în zonă este blocat.


UPDATE, ORA 09.08

Potrivit Centrului Infotrafic, în accidentul produs pe DN 6 au fost implicate un ansamblu auto, un autobuz şi un microbuz. Trei persoane necesită îngrijiri medicale, fiind solicitat sprijinul unui elicopter SMURD. Este în desfăşurare intervenţia de lichidare a incendiului produs la nivelul autocamionului.

accident teleorman
foto: Facebook

Traficul este oprit pe DN 6 Ghimpaţi- Alexandria, circulaţia fiind deviată către DJ 503 prin Videle.

UPDATE, ORA 09.03

Au fost suplimentate forţele de intervenţie cu 2 autospeciale de stingere, 1 punct medical avansat şi 3 ambulanţe SMURD din cadrul ISU Bucuresţi-Ilfov, a anunţat IGSU.

Totodată, un al doilea elicopter SMURD a fost alocat la caz.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

ȘTIREA INIȚIALĂ

Două autocare şi un TIR au fost implicate, vineri dimineaţă, într-un accident rutier produs pe E 70, în judeţul Teleorman, fiind declanşat Planul Roşu de Intervenţie.

Potrivit ISU Teleorman, accidentul rutier în care au fost implicate două autocare şi un TIR a avutr loc între localităţile Bujoreni şi Prunaru, pe E70.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

accident teleorman
foto: Facebook

Echipajele operative intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, 8 ambulanţe SMURD şi 6 ambulanţe SAJ.

În sprijinul forţelor din teren, a fost solicitat şi un elicopter SMURD.

Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple şi două ambulanţe SMURD.

De asemenea, de la nivelul ISU Bucureşti-Ilfov au fost suplimentate forţele de intervenţie cu 1 ambulanţă SMURD cu medic şi 1 autospecială pentru transport victime multiple.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: