Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), Daniel Anghel, anunţă că investiţiile străine în România au scăzut, anul acesta cu 14%, conform datelor furnizate de Banca Naţională. Acesta susţine că „cea mai dureroasă măsură” propusă de autorităţile române este impozitul minim pe cifra de afaceri despre care Anghel spune că „nu face altceva decât să reducă competitivitatea” şi „pune sub semnul întrebării continuarea în acelaşi ritm a investiţiilor străine şi nu numai”.
Daniel Anghel, consideră că România a ajuns în situaţia economică în care se află în prezent din cauză că au existat estimări prea optimiste legate de veniturile la buget, fără a se ţine cont de faptul că în anul anterior, 2022, au existat nişte „factori conjuncturali”
„Din păcate, lucrurile nu au stat pe în practică cum au stat pe hârtie, cifrele au fost extrem de ambiţioase pentru bugetul anului acestuia. (…) România în 2021 şi 2022, a avut cifre record de investiţii străine cea ce ne dădea un curaj în 2023. (…) România a performat bine în ultimii ani, din perspectiva creşterii economice, în ciuda crizelor suprapuse: pandemie, război şi efect inflaţionist. Numai că lucrurile, în acest an, vedem că au început să fie mai puţin accelerate. Am avut prognoze bune, faţă d evecinii noştri, de la FMI şi Comisia Europeană, în ceea ce priveşte creşterea economică să vedem dacă pe final de an vom mai avea astfel de prognoze şi, da, investiţiile străine au scăzut în prima jumătate a anului cu 14% conform datelor de la Banca Naţională. Totuşi uitându-ne la investiţiile strpine, acestea pot juca un rol semnificativ în atenuarea unei crize economice”, a afirmat Daniel Anghel luni, în cadrul Conferinţei Roinvest – Ediţia a IV-a, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.
Acesta susţine că este nevoie ca activitatea de atragere a investiţiilor străine să continue, arătând că România că România se situează „foarte jos” în ceea ce priveşte investiţiile străine per capita, cu cifre mult sub alte ţări din regiune precum Polonia, Cehia sau Slovacia.
Conform lui Anghel, în prezent, majoritatea investiţiilor străine directe privind din ţări ale Uniunii Europene, iar regiunea Capitalei a atras mai mult de jumătate din stocul de investiţii străine directe, în acest context preşedintele Consiliului Investitorilor străini remarcând „disparitatea” în ceea ce priveşte
Oficialul Consiliului Investitorilor Străini susţine că „cea mai dureroasă măsură” propusă de autorităţile române este impozitul minim pe cofra de afaceri despre care Anghel spune că „nu face altceva decât să reducă competitivitatea” şi „pune sub semnul întrebării continuarea în acelaşi ritm al investiţiilor străine şi nu numai”.
„Cred că cea mai dureroasă măsură este cea privind impozitul minim pe cifra de afaceri, sunt foarte puţine ţări dezvoltate, nu ştiu decât două în Uniunea Europeană, Polonia şi Ungaria, Italia încă negociază implementarea acelei taxe pentru bănci, nu este încă stabilit, dar mai sunt şi ţări din Africa care folosesc o astfel de impozitare. De altfel, acest impozit minim pe cifra de afaceri nu face altceva decât să reducă competitivitatea, va pune, ca şi consecinţă imediată, cel puţin pe termen scurt şi mediu, sub semnul întrebării continuarea în acelaşi ritm a investiţiilor străine şi nu numai, a investiţiilor directe în economie, vom deveni mai scumpi, evident, şi atunci ne uităm la aceia care vor fi impactaţi în mod special. Principalele sectoare impactate sunt, evident, cele reglementate, energie şi farma, dar şi jucătorii care, în general, funcţionează cu marje mici, cum ar fi cei din automotive şi retail”, mai spune Daniel Anghel
Acesta susţine că lărgirea bazelor de impozitare şi eliminarea unor facilităţi fiscale ar trebui făcute în mod treptat.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News