SCANDAL la TVR. Se cere audierea membrilor CA

Conducerea Televiziunii Române va fi chemată la audieri în Parlament, după ce în presă au apărut mai multe informații conform cărora reiese că ar exista unele presiuni care ar afecta independența editorială, a anunțat președintele Comsiei pentru Cultură al Camerei Deputaților, Gigel Știrbu.

”În calitate de preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, îmi exprim îngrijorarea faţă de situaţia existentă în aceste zile în cadrul Societăţii Române de Televiziune, mă refer în special la situaţia existentă în TVR 1.

Din informaţiile care au ţinut joi seara „prima pagină” în mass-media, reiese clar că principalul partid de guvernământ, PSD, intenţionează să acapareze primul canal al televiziunii publice, afectându-i grav independenţa editorială.

Nu este pentru prima oară când postul public de televiziune se află sub asediu politic. Nu este pentru prima oară când de la Palatul Victoria, direct sau prin interpuşi, mai marii zilei încearcă să influenţeze politica editorială a TVR 1, încearcă să scoată emisiuni din grilă sau jurnalişti de pe post.

Până acum doi ani, liderii PSD, în frunte cu domnul Victor Ponta, criticau dur (şi pe bună dreptate) imixtiunile Palatului Cotroceni în politica editorială a TVR 1. Acum, conform informaţiilor apărute în mass-media, aceeaşi lideri PSD, şi tot cu domnul Victor Ponta în frunte nu fac altceva decât să copieze practicile nocive ale lui Traian Băsescu.

Voi propune Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor audierea conducerii TVR pentru a clarifica situația existentă în acest moment la postul public de televiziune.

Totodată, consider că este inadmisibil ca o parte dintre membri Consiliului de Administraţie din SRTV – în fapt, membri propuşi de PSD şi de aliaţii de la guvernare ai PSD – să decidă asupra grilei de programe a postului public de televiziune. Legea nr . 41/1994, cu modificările ulterioare nu conţine vreo prevedere care să acorde membrilor CA dreptul de a se pronunţa ce emisiuni se difuzează sau nu”, a transmis Gigel Știrbu, potrivit unui comunicat de presă remis PSnews.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: