UPDATE 13:22
Sindicaliştii din sistemul de educaţie au transmis, marţi, un apel către părinţi să nu îşi trimită copiii la şcoală în perioada grevei generale anunţată a fi declanşată din 22 mai, ei arătând că în unele unităţi didactice toţi dascălii au semnat pentru participarea la grevă şi există riscul ca elevii să rămână nesupravegheaţi.
Liderii de sindicat au precizat că, în perioada grevei, nu vor fi puse absenţe. În timpul grevei de avertisment, care va fi declanşată miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, elevii vor fi supravegheaţi, însă în clase nu se vor desfăşura activităţi didactice.
”Greva generală care va fi declanşată în data de 22 mai înseamnă încetarea lucrului. Fac un apel către părinţi să înţeleagă şi recomandăm în acelaşi timp să ţină copiii acasă, pentru sunt foarte multe situaţii în care sută la sută au votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari şi este mai înţelept să rămână copiii acasă, decât să vină la şcoală şi să nu aibă cine să stea cu ei.
Dar acolo unde sunt colegi care au spus nu (grevei – n.r.) nu au decât să se ocupe de ei. Dar grevă înseamnă încetarea lucrului şi nu se pun absenţe, nu se predă, nu se evaluează”, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu, marţi, în conferinţa de presă în care a fost anunţată declanşarea grevei generale.
—————-
Federaţiile sindicale din educaţie anunţă grevă generală, din 22 mai. În acelaşi timp, sindicaliştii au informat că miercuri va avea loc o grevă de avertisment.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00.
Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem, scrie news.ro.
Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News