Comisia Europeană, îngrijorată de campaniile de dezinformare

european comission
Sursa foto: X (Twitter)

Comisia Europeană s-a declarat, marţi, îngrijorată de campaniile de dezinformarea online ce ar putea viza alegerile europarlamentare prevăzute de la începutul verii anului viitor.

Vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a făcut apel la platformele media să ia măsuri şi să izoleze Kremlinul ca unul dintre principalii actori aflaţi în spatele dezinformării online îndreptate împotriva Uniunii Europene.

Cetăţenii celor 27 de state membre ale UE vor vota în perioada 6-9 iunie a anului viitor pentru a decide componenţa Parlamentului European pentru perioada 2024-2029.

„Statul rus s-a angajat în războiul ideilor pentru a polua spaţiul nostru informaţional cu jumătăţi de adevăr şi minciuni, în scopul creării unei imagini false conform căreia democraţia nu este mai bună decât autocraţia’”, a afirmat reprezentanta executivului comunitar, citată de Agerpres.

„Platformele foarte mari trebuie să trateze acest risc, în special pentru că trebuie să ne aşteptăm ca Kremlinul şi alţii să fie activi înaintea alegerilor europene”, a atenţionat Jourova.

Potrivit Legii europeană privind serviciile digitale (DSA), platforme cu peste 45 de milioane de utilizatori activi fac obiectul unor reguli de moderare vaste. Acest lucru se aplică diferitelor social media, printre care TikTok, Facebook şi X, fosta Twitter.

În plus, numeroase mari platforme online sunt semnatare ale Codului de bune practici privind dezinformarea în UE, document cu caracter voluntar. Totuşi, în luna mai platforma X a părăsit înţelegerea.

Citiți AICI articolul complet.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: