Conducerile unui liceu tehnologic şi al unui liceu special pentru deficienţi de vedere în care ar fi lucrat două persoane vizate de o anchetă DIICOT, presupuse făcând parte dintr-un grup specializat în trafic de droguri, au precizat că nu au fost înştiinţate deocamdată oficial despre cadrele didactice în cauză.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, una dintre persoanele vizate de autorităţi ar fi o femeie suplinitor în cadrul Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău. Potrivit conducerii instituţiei de învăţământ, cadrul didactic în cauză nu a avut un comportament care să dea de bănuit, iar autorităţile judiciare nu au oferit deocamdată detalii cu privire la activitatea sa.
„În momentul de faţă nu avem nicio informaţie oficială cu privire la cadrul didactic implicat în cazul respectiv. Avem o bănuială, aşteptăm şi informaţiile oficiale de la instituţiile abilitate. În cazul în care se confirmă, o să se procedeze conform legii în privinţa contractului dumneai de muncă, probabil o să fie suspendat. Este suplinitoare, cu contract de muncă pe perioadă determinată, nu este cadru didactic cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Nu cunoşteam de o asemenea situaţie, comportamentul pe care l-a avut la şcoală până acum nu a dat până acum de bănuit că ar fi implicată în ceva de genul acesta, a avut un comportament normal faţă de copii, faţă de cadrele didactice, nu am avut incidente în şcoală, nu a avut abateri disciplinare. Nu dădea de bănuit, am aflat din presă despre situaţia aceasta”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău, Antoanela Marinov.
Cel de-al doilea cadru didactic bănuit de anchetatori că ar fi derulat operaţiuni cu substanţe stupefiante ar fi potrivit, unor surse judiciare, suplinitor în cadrul Liceului Tehnologic Pătârlagele.
Citiți AICI articolul complet.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News