Remus Ștefureac, președintele INSCOP Research, invitat în emisiunea „Puterea Știrilor”, vorbește despre situația economică din țară și cum influențează politicul nivelul de trai al românilor. Asta după ce un sondaj INSCOP arată principalele îngrijorări ale societății, pe primul loc fiind sănătatea.
Din punct de vedere economic, România stă infinit mai bine decât în 2013, explică sociologul.
„Dar din punctul de vedere al percepției, percepția negativă din prezent, este amplificată de această succesiune de crize, care, o parte importantă dintre ele nu poate fi imputată clasei politice sub nicio formă. Războiul sau, eu știu, o pandemie globală, o criză energetică globală. Aceste lucruri nu pot fi imputate clasei politice, dimpotrivă. Cel puțin o parte din măsurile luate cred că au ajutat populația”, explică invitatul.
Ștefureac explică faptul că, în țară, beneficiile economice nu sunt distribuite în mod echitabil, iar disparitățile sunt foarte mari.
„Una e să locuiești în București, în regiunea București-Ilfov și cu totul și cu totul altceva să locuiești în regiunea Sud-Vest sau Nord-Est, unde venitul pe cap de locuitor este foarte, foarte mic comparativ cu cel din regiunea București-Ilfov. Sau una este locuiești într-un oraș mare, unde ai multe oportuniță de angajare pe salarii bune și alta este locuiești într-un oraș mic sau în mediul rural, unde șansele și oportunitățile sunt foarte mici. Deci, aici cred că da, este un eșec, poate al clasei politice”, explică acesta.
El spune că există politici publice care ar putea fi luate pe viitor, astfel încât să avem o dezvoltare echitabilă și mai echilibrată la nivelul întregii țării.
Sondajul INSCOP
Evoluție economie (După 10 ani: percepție 2013 vs. 2023): 15.6% dintre cei chestionați sunt de părere că în următoarea perioadă economia României va avea o evoluție pozitivă. Comparativ, în 2013, 19% din populație credea că economia va avea o evoluție pozitivă. 43.6% că va avea o evoluție negativă. Comparativ, în 2013, 41% din populație credea că economia va avea o evoluție negativă. 32.5% că va stagna, comparativ cu 31% care împărtășea această părere în 2013. Nu știu sau nu răspund 8.3% din total eșantion.
Analiza socio-demografică: Cred că economia va avea o evoluție negativă mai ales: persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani, cei cu studii superioare, angajații la privat. Persoanele cu vârsta peste 60 de ani, cei inactivi pasivi, locuitorii din urbanul mare, cei care nu utilizează rețelele sociale sunt de părere că într-o proporție mai mare decât restul populației că în următoarea perioadă economia României va avea o evoluție negativă.
Autor
-
Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News