Epopeea podului prăbuşit în Siret, la Neamţ. Ruinele nu au putut fi scoase din cauza păsărilor şi a peştilor

Şefii Consiliului Judeţean Neamţ au anunţat că, la începutul acestei săptămâni, au început lucrările de scoatere a ruinelor podului care s-a prăbuşit în Siret, la Luţca, cu mai bine de un an în urmă.

Se întâmpla în 9 iunie 2022, la câteva luni după ce Ionel Arsene, fostul şef al legislativului nemţean, condamnat între timp pentru corupţie şi fugit în Italia de frica detenţiei, anunţa că respectiva construcţie, după lucrările de reabilitare, este extrem de sigură. El omitea să spună, însă, că recepţia lucrării nu fusese făcută.

„După constituirea garanţiei de bună execuţie, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, pe 25 septembrie 2023. Se va lucra la capacitate maximă, pentru eliberarea albiei. Concomitent cu aceste lucrări, demarează la CJ procedura pentru expertiza tehnică, urmată de celelalte etape, care vor conduce la construcţia noului pod peste Siret“, a declarat Ion Asaftei, preşedintele CJ Neamţ.

Licitaţia pentru eliberarea albiei de resturile construcţie a fost câştigată de o asociere între trei firme, suma alocată, din fonduri guvernamentale, fiind de 7.815.941 de lei, peste 1,5 milioane de euro, cu un termen de finalizare în trei luni. Reabilitarea podului în „era“ Arsene a fost o investiţie în valoare de 8,3 milioane de lei, adică aproximativ 1.660.000 de euro.

Daniel Harpa, preşedintele PSD Neamţ, explica, pentru „Adevărul“, de ce a trenat scoaterea ruinelor: „Lucrările pot începe abia după 15 august, conform autorizaţiei de mediu. Înainte nu pot fi executate lucrări pentru eliberare, pentru că sunt vulnerabile anumite specii de păsări şi peşti, care ar putea fi afectate de operaţiune, potrivit celor de la Agenţia pentru Arii Naturale Protejate“.

DNA face cercetări

Lucrările de reabilitare începute în primăvara anului 2020 la pod (fusese dat în folosinţă în 1973) erau necesare, pentru că nu fusese modernizat niciodată şi nu mai prezenta siguranţă înexploatare. Reinaugurarea era făcută de Ionel Arsene pe 13 noiembrie 2021, cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut în proiect, care anunţa că rezistă unor greutăţi de 340 de tone.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: