Combaterea traficului de droguri: rețele destructurate, peste 90 de persoane reținute

droguri
Sursa foto: DIICOT

La începutul lunii septembrie, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a pus în mișcare un program de luptă împotriva traficului și a consumului de droguri.

Autoritățile au intensificat lupta împotriva traficului de droguri, cu numeroase arestări și percheziții în întreaga țară. În Satu Mare, o persoană a fost arestată și trei au fost plasate sub control judiciar după o descindere DIICOT la traficanți de droguri.

Similar, în Buzău, opt persoane, inclusiv două cadre didactice, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus, de asemenea, măsura reținerii pentru 89 de inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 20.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 744 de doze de canabis, 3,8 kilograme canabis, 21 de plante canabis, 1,2 kilograme rezină de canabis și peste un kilogram de alte fragmente vegetale. De asemenea, au fost ridicate și cantitățile de peste 3,3 kilograme de diverse tipuri de droguri.

Pentru a spori eficiența în lupta împotriva drogurilor, peste 200 de cadre din MAI au fost evaluate pentru a suplimenta efectivele structurilor antidrog. De altfel, aceasta este o promisiune mai veche a guvernului, de a aloca resursele necesare pentru eradicarea traficului de droguri.

Liberalii au depus în Parlament proiectul de lege privind Registrul traficanţilor de droguri

În ceea ce privește inițiativele legislative în domeniu, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a propus un proiect legislativ care vizează crearea unui registru al traficanților de droguri, inspirat din legislațiile altor țări. Conform proiectului, se impune un control strict asupra celor prinși pentru traffic de stupefiante. Polițiștii ar trebui să facă verificări la domiciliul celor din registru, cel puțin o data la trei luni.

„Registrul traficanţilor de droguri – legea a fost depusă astăzi de Partidul Naţional Liberal! Este un alt instrument prin care luptăm împotriva acestui flagel. Combate, în primul rând, traficul de droguri;  Are un rol preventiv; Combate recidiva. Cei care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri vor fi obligaţi să ofere informaţii despre persoanele cu care intră în contact sau despre locurile prin care merg”, a scris Alina Gorghiu, luni pe Facebook.

Ea a mai explicat că „vor fi introduse în registru persoane care au comis infracţiuni prevăzute de: legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare şi legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu modificările şi completările ulterioare”.

„De exemplu, persoane care:

–         au făcut trafic de droguri de risc şi de mare risc, atât în ţară, cât şi internaţional;

–         îşi pun la dispoziţie locuinţa pentru consum de droguri;-         eliberează droguri de mare risc ştiind ca reţeta e falsă sau cei care administrează droguri de mare risc în afara condiţiilor legale;-         furnizează, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor;-         îndeamnă la consum de droguri de mare risc-         efectuează, fără drept, operaţiuni cu substanţe psihoactive şi cei care pretind că aceste substanţe ar fi autorizate”, a mai precizat Gorghiu.Prin urmare, a mai spus ministra Justiţiei, aceste persoane vor avea obligaţia de ase prezenta, la interval, la organele de poliţie pe a căror rază au domiciliului, nu mai târziu de o dată la trei luni.

„Ce obligaţii vor avea aceste persoane? De a se prezenta periodic la organele de poliţie pe raza cărora domiciliază sau îşi au reşedinţa, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informaţii relevante referitoare la:

–         profesia, meseria sau activitatea pe care o desfăşoară;
–         mijloacele de existenţă;
–         persoanele cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct şi sistematic;
–         unităţile de învăţământ preuniversitare/universitar, taberele şcolare, cluburi, festivaluri sau orice loc frecventat în mod preponderent de persoana înregistrată în registru;
–         adresa unde locuiesc;
–         modalitatea de comunicare cu organele de poliţie.

Şi vor mai avea obligaţia de:
–       a anunţa, în prealabil, organul de poliţie pe raza căruia locuiesc, în cazul intenţiei efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 7 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinaţie, scopul deplasării, perioada de deplasare şi mijlocul de transport folosit;
–       a se prezenta la organul de poliţie pe raza căruia îşi stabilesc locuinţa pentru a comunica despre aceasta şi a fi luate în evidenţă, în termen de cel mult 3 zile”, mai arată Gorghiu, în postarea de pe reţeaua de socializare.

„E important să dezbatem aceste soluţii în Parlament şi să găsim cea mai bună formă. Combaterea traficului de droguri este o prioritate!”, a conchis ministra Alina Gorghiu.

Senatoarea PNL preciza, vineri, că în sistemul penitenciar se află 1.100 de persoane condamnate, mare parte din ei pe traficul de droguri şi a precizat că datele din acest Registru nu sunt publice, însă le vor folosi în combaterea recidivei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: