Intenţia unei companii private care deţine ferme de creştere a păsărilor de a construi mai multe incineratoare pe raza comunei Crevedia din judeţul Dâmboviţa a provocat nemulţumire din partea unora dintre localnici, dar şi a unor politicieni.
Vineri, la Crevedia, ar urma să aibă loc o dezbatere publică pe tema acestei investiţii, cei care se opun proiectului anunţând că vor fi prezenţi în număr mare. De altfel, ei s-au adresat deja Primăriei Crevedia, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa şi Direcţiei de Sănătate Publică, pentru a-şi preciza poziţia, susţinând şi că deţin informaţii conform cărora în in cineratoare nu vor fi arse doar cadavre ale păsărilor moarte la fermele de la Crevedia, ci şi deşeuri periculoase, pentru care au fost deja făcute înţelegeri cu unităţi sanitare şi cu hipermarketuri din Bucureşti şi din alte judeţe. Demersuri similare a făcut şi filiala locală a USR. De asemenea, contestatarii susţin că proiectul urmează a fi implementat într-o zonă aflată la 4 km de un parc unde se desfăşoară activităţi în aer liber, la 1,5 km de Şcoala Generală Crevedia şi sub 500 metri de cea mai apropiată gospodărie”, dar şi la mai puţin de 500 de metri de zone în care se practică pescuit sportiv.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News